Acasă > Lumea Sporturilor > Mondialul African. Trista Comedie!

Mondialul African. Trista Comedie!

iunie 24, 2010

…Incredibilul s-a produs! Delir. Halucinație. Lumea-ntreagă a fotbalului s-a oprit în loc, câteva clipe, în după-amiaza aceasta. A explodat cea mai mare bombă din istoria Cupei Mondiale. Una cu efect de bombă atomică!…Campioana lumii en-titre, Italia, repetă umorul negru al finalistei ultimului Mondial, Franța, și nu trece de grupe! Nu-i glumă, nu-i știre de Radio Erevan, nu-i banc cu chinezi ajunși la Roma și Paris. Este un revers dureros la Divina Comedie a lui Dante. Italia franceză și Franța italiană (tot una e!) s-au prezentat la Gala mondială ca două jucării stricate (vorba lui Minulescu!), două nume aurite ajunse neverosimil soldăței de tinichea. Tot așa cum s-au prezentat și la ultimul Euro, unde tricolorii noștri, cu Pițurcă la timonă, n-au avut cutezanța slovacilor! Acel Euro 2008 era un SOS pentru fotbalul din Hexagon și din Peninsulă. Nimeni nu l-a luat în seamă. S-a mers cu aceleași garnituri învechite, de ambele părți, aceeași generație de nababi epuizată fizic și psihic. Arrivederci, CannAfară & com… Eliminarea echipelor care au jucat ultima finală de Mondial reprezintă, dincolo de spectaculos, o Tristă Comedie. Dacă nu chiar o Tragicomedie în bocet vesel de vuvuzele…

…Domenech și Lippi, două lamentabile ieșiri din scenă. Au pierit pe mâna lor. Și a Federațiilor color două mari puteri. Aviz amatorilor!… Francezii au comis-o în fracul reginei lumii, în 2002, la Mondialul asiatic, când au terminat pe ultimul loc al grupei. Acum, după halucinantul 3-2 pentru debutanții slovaci, repetă Dezastrul și Italia! Ultima poziție într-o serie, ce părea, în ziua tragerii la sorți, că Lippi o are la degetul mic, cu amatorii din Noua Zeelandă și debutanții de la Bratislava. După 36 de ani, marea, temuta squadra azzurra nu trece de grupele unui Mondial!?! În 74, măcar a pierdut calificarea la golaveraj (3-1 cu Haiti, 2-3 cu Polonia, 1-1 cu Argentina). Acum, umilință totală. Nicio victorie! La o primă vedere, paradox contemporan: în Italia, ieșită pe ușa din dos a Mondialului poposește ultimul trofeu Champions League, adjudecat nu demult de Inter Milano!… Nu cumva, oare, în acest paradox se ascunde cauza dramei italiene?!

… La Venezia, nici gondolierii nu mai cântă. Italia plânge…

*O variantă a acestui material este postat și pe blogul sportvox.ro

Comentariile sunt închise.