Jurnal de iarnă (15). BAHAMAS, AMERICA LUI CRISTOFOR COLUMB!

ianuarie 16, 2017 Fără comentarii

… Era iarnă, cu ger și nămeți, la București (și) acum patru ani. La Miami, unde abia sosisem, apa Oceanului avea 24 de grade Celsius!… Ducu și Karina mi-au oferit, atunci, cadou de Sărbători, o Croazieră, tur-retur, cu Norwegian Cruise Line, de la Miami la Nassau-capitala Bahamasului, țară în Arhipelagul Lukayan, cu vreo 700 de insule și atoli, care se află pe hartă prin nordul Cubei. Țărișoară ce și-a dobândit Independența față de Regatul Unit al Marii Britanii în iulie 1973 și care, pe când am pus și eu piciorul unde debarcase Cristofor Columb, în 1492, descoperind Lumea Nouă, Bahamasul, spuneam, avea, în 2013, vreo 330.000 de locuitori împrăștiați printre ape pe 13.940 km² de pământ. În 1718, Bahamas a devenit colonie britanică, după ce soldații Reginei au învins pirateria, în mijlocul Oceanului, unde altundeva… Aici, în Bahamas, aducea Marina Regală mii de sclavii răpiți de pe tot felul de ambarcațiuni ce navigau prin zonă. La Nassau era un mare Târg de sclavi, mi-a spus o localnică spilcuită, ca sclavia să fie abolită în Bahamas în 1834…

…După o noapte jumătate albă navigând pe Atlantic, distrându-ne într-un oraș plutitor -vaporul cu 12 etaje-,cu toate nebuniile, de la terenuri de baschet, piscine, alături cu găleata plină cu sticle de bere la gheață, baruri, săli de cinema, de spectacole de revistă, de concerte, la discoteci, expoziții, tot felul de restaurante și magazine, săli de gimnastică, piste de alergare în jurul vaporului, la fiecare etaj, am făcut întâiul popas, și am revenit pe…pământ, cu bărci ce ne așateptau la poalele Vaporului uriaș, pe o insuliță (Great Stirrup Cay) cumpărată de patronii norvegieni ai lanțului de vapoare Cruise Line, prin anii ’70. Cei vreo cinci-șase kilometrii pătrați ai insulei private, pe care ne-am fotografiat, la plajă, pe când la București erau zăpezi, fuseseră despuiați bine, cu doi ani în urmă, de un uragan teribil, ceea ce prin zonă este o obișnuință, fără ca peisajul selenar să mă sperie, cumva…

…Altă noapte pe Ocean, tot jumătate prin baruri, săli de spectacole și o expoziție de pictură modernă, unde eram la mine acasă, de s-au mirat și frumoasele fete ce păreau exponatele, aici am întâlnit și doi români angajați… Dimineața, la șapte, ne-am trezit liniștiți, de parcă „Orașul pe apă” n-ar fi mers. Eram ancorați și prinși cu cabluri groase de oțel în unul dintre cele șase cheiuri pentru vapoare uriașe, parcă vedeam șase peroane pentru trenuri. Un puhoi de „navetiști” pe Ocean, cât un cartier de oameni, s-a împrăștiat rapid pe străduțele din Nassau, capitala și cel mai mare oraș din Bahamas, cu vreo 250.000 de oameni, cifră ridicată pentru aceste ținuturi bântuit de uragane. Număr destul de puțini bătrâni în grupurile venite de la Miami, și mulți tineri, semn că nu prea mai rezistă acea opinie că „americanii se plimbă abia după ce ies la pensie”!… Parcă treceam prin decorul pentru un film englezesc de epocă, n-am văzut o căsuță cu mai mult de un etaj-două, toate fațadele sunt șterse de atâtea ploi și vânturi, uragane și arșiță umedă, mulți oameni săraci, am întâlnit și aici cerșetori. Nassau, situat în insula New Providence, loc pitoresc, cunoscut și ca district de afaceri, n-are nimic spectaculos la o primă vedere, îl epuizezi într-o jumătate de ceas… Vezi clădirea Parlamentului, bei o bere „made in Bahamas”, care nu-i deloc rea, într-un pub foarte civilizat, și începi să răsfoiești pliantele oferite din plin de cum intri în noua țară, la vamă…

…Orașul, numit în onoarea regelui William al III-lea, cel care a început glorioasa  Revoluție de la finele secolului XVII. Nassau a fost, cândva și centrul comercial al pirateriei, dezvoltat de Coroana engleză, care aducea aici negrii răpiți de pe navele cu sclavi. Sclavilor liberi li s-a dat dreptul să se stabilească pe insulă, fiind, apoi, exploatați ca forță de muncă. Prosperitatea insulei aride și a orașului-capitală a început după venirea loialiștilor americani și a sclavilor lor, ajunși aici după Războiul de Independență al Statelor Unite ale Americii (1775-1783). Ei au cultivat imediat insula New Providence, dezvoltând și două mari plantații, Clifton și Tusculum. În 1834, însă, sclavia a fost abolită în Bahamas. Dar, scriu pliantele, a rămas o linie nevăzută ce împarte insula, oamenii de culoare în Nord, albii în Sud. E de stat ceva vreme, aici, în mijloc de Ocean, pentru a studia o istorie tumultoasă nu prea știută…

…Cert este că debarcarea lui Cristofor Columb în Lumea Nouă s-a petrecut, atunci, în  12 octombrie 1492, nu pe teritoriul de astăzi al Statelor Unite ale Americii, cum au învățat atâtea generații, la geografie și istorie, ci pe o limbă de pământ (unii susțin că s-ar  fi numit San Salvador!) din teritoriul de azi al statului Bahamas, unde Don Cristobal (în spaniolă!) a descoperit insulițele Santa Maria, Conception, Fernandina, Isabella și altele! Aici este… America lui Cristofor Columb, italian de origine (născut la Genova) și descoperitor al Lumii Noi ca trimis al… Reginei Spaniei, el murind , la 20 mai 1506, la Valladolid, în Regatul Castilliei (astăzi, Spania)! Câte surprize, paradoxuri și enigme ascunde Istoria!

…Cele opt ore petrecute la Nassau au însemnat, de fapt, pentru armata de turiști (turismul este sursa principală de venit în Bahamas!) vizita în uluitoarea Insulă Paradis. Se ajunge, acolo, cu șalupe în care încap, înghesuite, 30-40 de persoane, taie apa stoluri de bărci arhipline, cu câte un supraveghetor, veritabil ghid, bine pregătit, mereu vesel, mândru să te introducă în „Lumea de aici, din mijlocul Atlanticului”, cum mi-a fericit urechea cel din șalupa noastră. Armada aceasta din Bahamas cară oameni din toate colțurile lumii, ducându-i, în 20-25 de minute, realmente în Paradis. Sigur, există și două Poduri, cel vechi, din 1966, și cel nou, din 1990, arc modern de beton, cu felinare înalte și pastel de vegetație, aruncat între Nassau și Insula Paradis, dar turismul se face pe apă, cu șalupe și bărci-taxiuri…

…Insula Paradis. Paradise Island, Hot Island până la Finele celui de al Doilea Război Mondial, proprietatea unui antreprenor suedez… Ducu și Karina au mai fost în Paradisul de aici, acum au venit special să mă aducă pe mine, să mă fascineze și să mă simt mai bogat… Altă lume, aici, una ca din filmele nababilor, milionarilor, Monte Carlo, Nisa, Cannes, Saint Tropez, Capri, Rimini, San Remo, San Bonifacio, Costa Brava, Ibiza și câte și mai câte, mi-a dat Dumnezeu șansa să le mângâi cel puțin cu privirea, dar, aici, în Paradise Island, totul pare ireal, de pe altă planetă… Luxul uluitor, arhitectura ultramodernă, aerul au miros de parfumuri fine, și hotelul acesta uriaș, cărămiziu, „Atlantis”, în stil american, grandios, cum altul nu-i, răsărit, parcă, din Ocean, din Caraibe, unde cea mai ieftină cameră costă între 499 și 3.000 de dolari pe noapte, iar locuri nu mai sunt de 6 luni!… Ba, acest Hotel de super-lux, cu două inaugurări oficiale, una în 1998 și alta în 2007, deține și un record mondial: „The Bridge Suite” este cel mai scump apartament din lume închiriat vreodată, la, țineți-vă bine, 25.000 de dolari pe noapte, iar locuri nu mai sunt pentru următorii…zece ani!!! Logic, din moment ce aici vin mai toate starurile lumii, din film, muzică și sport, pentru care s-a deschis nu de mult un aeroport la nici zece kilometri de hotel, aici, unde s-a filmat, „Casino Royale”… Grădini luxuriante pornesc de cum cobori la debarcader, se văd terenurile de golf, semne indică drumuri spre scufundări, Parcul acvatic Atlantis, Casino Royale,… „Atlantis” este el un Paradis, cu un foaier enorm, opulent, modern, cu rafinament estetic. Te primesc 21 de restaurante, în interior și afară, cu separeuri sub palmieri aplecați pe ape, nu-s toate pentru pentru oricine, 19 baruri și opt discoteci, 11 piscine pentru toate vârstele, cel mai mare „Casino din Caraibe”, cascade, ruine subacvatice, amintind de Legenda Atlantidei… Este, aici, un lux din altă lume, nu mă pune jos, soarele ce arde criminal e problema mea… În Paradisul terestru sunt și oameni obișnuiți, stau, mai bine de un ceas, între cei mulți veniți să descopere, cu 30 de dolari intrarea, fascinația Labirintului din subteran, la poalele Hotelului gigant Atlantis, unde se află un muzeu imens, cu istoria locurilor, oameni, vremuri, firesc Columb, descoperitorul Americii, cotropitori, sclavia, și, mai ales, încântătoarea faună și floră din Bahamas. Îți trebuie cel puțin o zi, aici, să te bucuri de sublim, să alimentezi și sufletul și mintea, să notezi pentru o carte, să cutezi și Aventura pe toboganul ce coboară de la 60 de metri și intră într-un tunel de sticlă groasă, incasabilă, ce trece prin laguna în care fac curse înfiorători rechini… Câte ar mai fi de văzut, fie și în fugă, dar, la ora 6 PM, vaporul va pleca spre Miami, ce pedeapsă ar fi să rămâi singur aici, cum caută mintea mea de scriitor un posibil subiect… Plecăm, la ora fixată, și vom ajunge, fără escală, cu viteză, nu glumă, după 12 ore de mers, a doua zi dimineața, la Miami, în zori sub soare…

…Bolnav de geografie de mic (de aceea am și vrut să devin ziarist, căci fizic de matelot nu aveam!), am cumpărat două ghiduri, sperând să scriu, și documentat, nu doar sentimental, un Jurnal de Bahamas. Au apărut, însă, multe alte Idei, am scris opt piese de teatru, cartea Mondialului (de fotbal, of course!) brazilian, mi-am încărcat sufletul și tolba de amintiri rare cu Crăciunul și Anul Nou în Mexic,două volume de versuri, am fost navetist la Giurgiu, m-am văzut prins în istovitorul, dar rodnicul directorat, la teatru, timp de cinci ani, șapte ani și 22 de zile, am devenit fericit Bunic… Voi găsi timp și pentru Jurnal de Bahamas, nu-l pot uita!
…Bye, Bye, Bahamas! Ai fost o experiență fascinantă! Mulțumesc, și acum, Ducu și Karina…

…Privesc pe geam, azi, 16 ianuarie 2017, când zorile se spală de umbrele nopții, la București, așteptând alte ninsori. Parcul Tineretului e plin de zăpezi pure, copacii cântă o Simfonie albă, nămeți îmi înconjoară mașina abandonată, sub fereastra apartamentului, a fost și ger dur, minus 18 grade Celsius, s-a mai calmat, în casă e cald, cald… Și gândul îmi mai zboară o dată spre acea Croazieră de Vis, din urmă cu exact patru ani, una dintre nestematele unui bolnav de geografie, de Viață!

…Peste câteva ore merg la un bioenergetician, poimâine trebuie să ajung la medic specialist pentru un control serios, ca să nu zic grav!
…Bye, Bye, însorit Bahamas, nu te pot uita, mă plimb și acum prin sălbatica ta frumusețe vie…

Jurnal de iarnă (14). LEZIUNE, PARȘIVĂ LEZIUNE, CE CAUȚI TU ÎN VIAȚA MEA?!

ianuarie 13, 2017 Fără comentarii

…N-am avut de zece ani, de când mă știu canceros, o stare mai agitată în așteptarea rezultatelor unor analize-ghilotină (CT, Scintigramă osoasă), ca aceasta din ultimele 24 de ore. Azi, la ora 14, trebuia să fiu la Clinica Medas, de peste drum de Cișmigiu, să văd dacă e „To be or not to be?”… Am adormit pe la două, în noapte. La 5, în zori, îmi făceam de lucru la computer…

…La 10:30, am luat drumul Cișmigiului, nu mai aveam stare. Am coborât din Metrou la „Universitate”, să iau Bulevardul la pas, sub soare, sub țurțuri căzând din clădirea Univesității, traversând băltoace și trăgând de timp. Am oprit la mai fiecare vitrină, am servit o cafea, fără zahăr de vreo trei ani, m-a pus pe gânduri durerea din stânga prostatei, resimțită azi-dimineață, după vreo două-trei luni… Gând nebun: să fie un semnal, acest cuțit din stânga bazinului?! Piei, drace, ce m-a apucat!?…
…La ora 13:10, eram la Clinică. Am așteptat pe un scaun să fie pregătiți pentru analize trei pacienți. Încă un cuțit în abdomen, stânga, jos… Am primit plicul cu rezultatele celor trei Tomografii Computerizate cu substanță de contrast. Mi s-a spus să merg cu ele la doctorul care m-a trimis la analize. La oncologul care mă are în pază cu atâta pricepere și căldură umană, de opt ani… Asta va fi pe 9 februarie! Până atunci trebuie să fac și scintigrama osoasă, luni 16 ianuarie, am fost programat din decembrie anul trecut, la Medas-ul din Spitalul Regina Maria, situat, acolo, unde începe Bulevardul Mihalache…

…Desfac, totuși, plicul cu rezultate și-mi arunc ochii, așa, ca o curiozitate. Habar n-am eu de medicină, dar, de 10 ani (pe 9 martie 2017) de când lupt cu monstrul de Cancer, am învățat noțiunile de bază… Primele două foi nu-mi trezesc atenția… Ultima, însă… Citesc, scutur capul, și recitesc, pe rândul 3, la concluzii: „Leziune nodulară la nivel sacrat stânga în găurile de conjugare-de corelat cu o examinare IRM”… N-ajungea leziunea asta, mama ei… Că mă lovește în moalele capului și rândul al patrulea:”Micromodule pulmonar LID”… Aș vrea să-mi dau două palme, să mă trezesc! N-am avut până acum, de opt ani, de când fac, din iarnă-n iarnă, CT-uri și scintigrame osoase nicio…Leziune!

…Vreau să-mi citească un specialist foaia asta ca o Integramă otrăvită, dar domnișoara de la Desk îmi spune că numai oncologul care mă are în grijă îmi poate spune totul despre starea mea… Da,domnișoară, dar dacă mă perpelesc întrebările și supozițiile până pe 9 februarie, când sunt programat la Medicul oncolog care m-a tratat excelent de opt ani, fac atac cerebral!… Insist să mă ajute cineva, cu interpretarea rezultatelor, cotra-cost. Domnișoara este foarte amabilă, roagă un asistent să-i țină locul, îmi ia rezultatele și dispare cam cinci-opt minute… Vine și îmi spune că numai medicul care mi-a făcut investigația și a tras concluziile este în măsură să-mi explice „noutățile” din organismul meu. Revin miercuri 18 ianuarie, ora 14. 150 de lei mă va costa consultul. Îi mulțumesc pentru atitudinea ei nu doar civilizată, dar mai ales umană…

.. .O iau pe jos spre stația de Metrou de la Podul Izvor, am nevoie să-mi respire gândurile, trec pe lângă „Bulandra”, streșinile curg, lacrimile îmi spală obrajii sub soare. „Băi, ai înnebunit?! Stai să vezi exact ce spune specialistul!”, îl aud pe Alter-Ego-ul meu certându-mă… „Ai dreptate!, îi răspund. Lacrimile n-au dus niciodată spre piscuri… Trebuie să strâng din dinți, să mă cravașez dureros și să urc în continuare pe Golgotă!”… Încerc să-mi fac de lucru cu gândurile mele, vreau să fug de Leziunea asta blestemată, de tot ce înseamnă cancer, m-am plictisit de el… Nu pot să uit, însă, că Vărul meu cel mare și minunat, Mitică Bostan, a fost răpus, acum trei zile, tot de monstrul negru. El nu știa că-l hrănește, eu știu de zece ani…

…Orașul trece vesel pe lângă mine. Nu mă recunosc. Nu pot lega două gânduri. E un semn în stările noastre. Agitația mea neașteptată din ultimele ore era un semn de la Bunul Dumnezeu… „Și ce mai vrei, MMI-ule, ai furat zece ani Doamnei în negru, din 9 martie 2007, când ai fost operat întâia oară. Ehe, alții, operați, atunci, odată cu tine, sunt de mult între îngeri. Nu-l mânia pe Dumnezeu!… Bine că mai poți să aștepți consultul din 18 ianuarie, și cel din 9 februarie”, mă calmează Alter-Ego… Împletesc speranțe, poate leziunea asta pelviană nu-i legată de cancer, o fi de la vreo căzătură, poate doctorul n-a fost prea atent, cunosc atâtea cazuri… Gata, până nu mă întâlnesc cu expertul, trebuie să abandonez subiectul!… Să mă gândesc la altceva, neapărat Frumos, spectacolele de teatru care m-au încântat anul trecut (nu multe, dar existente!), la o femeie de top, nu și la cele două-trei ticăloase care m-au trădat sub semnul crucii, cu zâmbetul pe chip, cu hăndrălăul la ușă și cuțitul în mână, chiar dacă ne eram de caraulă pe taxi, la New York!… Gata, vezi, poți să evadezi din Alcatrazul Cancerului, hai să ne plimbăm, dragul meu MMI, prin New York, o să uiți de toate, o să ajungi și la Miami și Santa Monica, Doamne, ce frumoasă este Viața…

…O sun pe Mona, surioara mea, unicul punct de sprijin moral din țară. Mă întărește moral și îmi sugerează și un bioenergetician cunoscut, care i-a tratat cu succes și pe Alin și Sorana… Sigur că voi intra și pe această pistă… Mai am, doar, atâtea de realizat!… De azi în trei săptămâni, vineri 3 februarie, am premieră la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea, cu piesa „Freud și Bunul Dumnezeu”… Am terminat de șlefuit două noi piese la care țin foarte mult. „Da, dom’ne, dar să nu uiți scena cu șahul, cu tânărul care joacă șah în pușcărie, de unul singur, la două mâini, stânga cu dreapta. Dar, după cinci zile de fericire, unul dintre colegii de…apartament îi ascunde sau îi aruncă nebunii. Și fără nebuni ce să faci?!… Nu uita să introduci și scena asta, e super!”, îl aud pe Alter-Ego… Și mai sunt și minunatele Nepoțele din California, Genevieve și Celine, nu le-am văzut din martie trecut!… Nici pe Ducu și Karina… A știut el, Cel de Sus, de ce nu m-a lăsat să trec Oceanul, pentru Sărbătorile de Iarnă. Erau probleme de rezolvat, aici…

…Mă gândesc cum să articulez mai bine scena cu nebunii furați în piesa mea… Am și uitat de Leziunea aia blestemată, venită pe nepusă masa… La Piața Unirii, am mâncat o porție de creveți, excelent pregătiți, la micul restaurant chinezesc unde merg mai în fiecare week-end cu Maria și Mircea Robert, îi văd, parcă, lângă mine, glumim, bine că nu sunt, nu sunt eu într-o formă prea bună, oricât efort aș face.. Și dacă veselie nu e, degeaba ne întâlnim!…. Plec o stație de metrou spre casă. În cavoul de singurătate, grădina de scris care mă așteaptă…
…Trec liniile de tramvai pe verde, pe zebra de pietoni, gânditor, și mă trezesc cu un tramvai frânând dement la nici zece-cinsprezece metri. Privesc la vatman, n-am forță să-i zic una, semaforul arată roșu-roșu pentru el… Da, dar nu orice e normal este și adevărat!… Băi, băiete, ești nebun, îl taxez în gând, eu am de rezolvat problema cu Leziunea aia.., Leziunea aia venită, așa, ca un fulger, ca un trăsnet, pe cer senin, cum a apărut și cancerul în viața mea…

…Nu intru bine în casă, cu un braț de reviste și ziare, luate din Pasajul de la Universitate, că sună unul dintre telefoanele mobile. O voce feminină mă anunță că am de făcut scintigrama osoasă, luni dimineața, la 9:20, la Medas-ul de la Spitalul Regina Maria.Vreau să-i mulțumesc, chiar dacă știam, așteptam ziua de luni… Dar, cu greu articulează vorbele, spunând, totuși, că, dintr-o cauză… pe care ea o cam amețește, se suspendă analiza!… Bine, doamnă, dar mă sunați, azi, vineri, la ora 15:20, când nu mai pot face nicăieri o programare?! Este mai mult decât jenant, sunteți absolut de blamat!… Scuze, scuze… Eternele scuze ce ne țin pe loc, de nu mai crede nimeni în noi, și rămânem doar viețuitoare de trei parale…

… În orice rău există, însă, și un germene de bine, înțelept se spune în popor. Când am aflat că voi face scintigrama la Medas-ul de la Spitalul Regina Maria, mi-a revenit în cap coșmarul trăit, anul trecut, în februarie. Am făcut scintigrama osoasă la „Regina Maria”. Iar doctorul care a pus concluziile a încurcat piciorul meu stâng cu… dreptul. Pe film apărea o umbră mai veche la dreptul. Pe Buletinul de examinare a scris cu mânuța lui aiurită, înțepenită-n rutină, „piciorul stâng”. Am comparat, acasă, buletinul de examinare primit cu acela de anul trecut. Da, piciorul drept, în 2015, stângul, în februarie 2016!… Două zile am fost cu stângul în groapă… Noroc că doamna doctor oncolog a privit atent filmut dat și, deodată, a explodat: „Pe film este o umbră la piciorul drept, nu la stângul cum a scris! Unde i-a fost mintea?!… Sigur, e umbra mai veche de la piciorul drept!”… Gafa aceea m-a lovit când am aflat că voi merge la testare la acel medic-coșmar… Știe el Bunul Dumnezeu cum să le aranjeze!…

…Lupt, Doamne, scuză-mă că am avut, azi, la prânz, un moment de slăbiciune. Sunt, totuși, și eu, un biet Om!… Știu că mi-ai dat, nu o dată, puterea să am un moral tare ca Piatra Măiastră a lui Brâncuși!…
…Lupt, altă șansă n-am, Lupta este unicul meu Răsărit!
…Doamne, ajută-mă și de astă dată!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
 

Jurnal de iarnă (12). PENTRU CINE BAT CLOPOTELE, VĂRUL MEU CU ARIPI DE ÎNGER DIN ATÂTEA CULORI?!

ianuarie 12, 2017 Fără comentarii

…Dimineața asta albă, albă, într-un București răvășit de viscol, a început pentru mine cu un telefon negru ca Moartea. M-a anunțat că, în miez de noapte, acolo, în umbra Ceahlăului… NU, eu nu cred!

…Ne văzusem ultima oară, acum vreo trei ani, la un vernisaj al feciorului lui, Luțu, în Capitală. Tot timpul l-am văzut ca Vărul cel mare, unicul meu Bade, suflet din picturi rare, coleg de facultate și prieten de nebunii literare cu Sorescu, maestru al șevaletului, cu expoziții, premii și laude, mai puține decât merita… Și-a făcut, la cumpăna ultimei nopții, aripi din culorile lui Rousseau „Vameșul”, Dali și Grigorescu și a zburat înalt cu ele, ca toată viața lui de poveste…
…De la cine mai primesc, Doamne, mai în fiecare zi, pe Facebook, aprecieri și sfaturi, în acele cuvinte calde, înțelepte, de Om cu gânduri bogate, sincere și profunde, scoase nu atât din miile de cărți citite, cât din Viață, viața lui ca o pictură, Viața lui ca o Memorie, „Persistența memoriei”, cum spunea marele Dali, unul dintre favoriții lui?!…Cui îi mai răspund, fermecat de slovele lui din icoane și datini?!
…Badea Mitică Bostan a zburat azi noapte pe aripile unui Înger fugit din Oceanul lui de culori fermecate… Culori pe care tocmai le mai combinase o dată, cu câteva minute, în camera lui, înainte să urce în Ceruri, sub dangăt de nemurire, înălțându-se peste Piatra…. Pentru cine bat clopotele, nebune, sub Viscol, Vărul meu cu aripi de înger din atâtea culori?!…
…NU! Nu-i adevărat!…Culorile Pictorului sunt nemuritoare…
…Eu simt ziua asta albă-albă, polară, neagră în mine! Sunt atât de sărac! Atât de singur, în lacrimă…Cu cine mai schimb eu mesaje pe Facebook, în scurte vorbiri la telefon, Vărul meu Cel Mare?!
…Știu că, în acest 11 ianuarie 2017, totul nu-i decât un pastel sumbru de iarnă, unul, însă, Uman!… Zbor liniștit, acolo, între Îngeri, minunatul meu Bade Dumitru Bostan! Restul este Lacrimă!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (11). BUN REVENIT ACASĂ, DOMNULE MINISTRU IONUȚ VULPESCU!

ianuarie 4, 2017 Fără comentarii

…Mărturisesc că m-am bucurat enorm, când am aflat cum, pe ultima sută de metri, a triumfat Rațiunea în iarmarocul desemnării noului Cabinet, cel puțin în privința Ministrului Culturii și al Integrității Naționale! Care astăzi este, oficial, nu pe surse fanteziste, dacă nu otrăvite, Ionuț Vulpescu! Cel mai îndreptățit să revină acolo, unde, tot din cauza perfidului algoritm politic, a fost debarcat după numai 11 luni fix, timp cu realizări în Lumea Culturii Române. Pentru mine, Ionuț Vulpescu reprezintă singurul MINISTRU al Culturii pe care îl prețuiesc cu adevărat, dintre cei cunoscuți în ultimii 18 ani de când am revenit Acasă, în Limba și Cultura Română!

…Îl prețuiesc pe domnul Ministru Ionuț Vulpescu, de-o vârstă cu flăcăul meu cel mare, nu doar pentru că a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, are un masterat în „Doctrină și Cultură” și un doctorat în Filosofie (Facultate pe care am terminat-o și eu, la zi, în ’68!). Ba mai și scrie, una dintre cărți („Din țara în care stânga e Cârțu și dreapta e Lăcătuș”) desemnând și un excelent eseist din lumea sportului, altă patimă de-a mea, alături de teatru.

…Îl prețuiesc pentru că l-am văzut, mai mult decât atâția miniștrii ai Culturii la un loc, la premiere de teatru (nu doar la Teatrele Naționale!) și film, chiar și la tot felul de Festivaluri de teatru, fie și cel independent (imaginea ce însoțește acest material a fost surprinsă, acum două toamne, la Festivalul „Undercloud”), și la spectacole-lectură, la lansări de carte, la Festivalul Național pentru Literatură, de acum doi ani, la Cluj, la Ateneu, la Festivalul George Enescu și, nu în ultimul rând, îi mulțumesc că a salvat de la moarte Revistele literare!…
…Și pentru că biroul de la Minister a fost deschis mereu oricui, cu dialog sincer, plin de respect și bun simț, cu actori, dramaturgi, regizori, directori de teatre, scriitori, ziariști, editori, plasticieni, compozitori, încercând (de multe ocelri reușind!) să-i ajute pe cei care i-au solicitat sprijinul legal.

…Ionuț Vulpescu n-a fost Ministru al Culturii, în primul mandat, decât 11 luni fix! L-a schimbat blestematul de algoritm politic… El a revenit, acum, Acasă! Spun aceasta nu doar pentru că înțelege Cultura, dar și vibrează pentru ea, o iubește, respectând toți creatorii de Frumos. Ceea ce reprezintă o „rara avis”, prin comparație cu mulți navetiști politici parașutați la Cultură, căreia i-au făcut mai mult rău decât bine!
…Într-un prezent bolnav de can-can, câțiva vântură și acum nefericita greșeală cu Hamlet și Cervantes, accident generat, sunt convins, de oboseală și grabă, cum s-a mai întâmplat, în alte forme, atâtor intelectuali de marcă!

…Până la Bucuria din această zi de Miercuri, 4 ianuarie 2017, m-am cătrănit rău, luni noapte, când, în veritabilul joc de-a alba-neagra practicat de atâtea televiziuni, în trocul său politic domnul Tăriceanu a amenințat că, dacă nu i se dau Externele, cu Meleșcanu, ia Cultura și-l pune vătaf (n.a. termenul îmi aparține, sorry!), acolo, pe alde D.B. (nicio legătură cu filmele anilor ’60, „B.D la munte și la mare”‚”B.D. în acțiune”, cu nemuritorul Dem Rădulescu), tipul (D.B., nu Dem!) rămas celebru prin acea inepție lansată într-o emisiune televizată, potrivit căreia… activitatea parlamentarului și ministrului e mai grea, mai plină de risc decât a unui militar în Afganistan! (Sic!)… Nu a fost, din nefericire, unica dezamăgire din trocul miniștrilor trimiși la Cenușăreasa Cultură. Nu pot uita că, un timp, e drept nu prea lung, de Cultura Română a răspuns un intelectual român de origine maghiară, nu tocmai acomodat cu limba lui Caragiale și Eugen Ionesco… Sau că ultimul ocupant al postului de ministru la Cultură ne făcuse de râs pe noi, românii, cu acea Expoziție de pomină, cu tentă sexuală, mai anii trecuți, la New York!

…Acum, Cultura Română, atât de nedreptățită de mai-marii zilelor, pare să-și fi regăsit o rază de optimism. Pentru aceasta, însă, nu-i suficientă doar revenirea pe postul de Ministru al Culturii a unui intelectual, Ionuț Vulpescu, omul care, realmente, iubește și prețuiește Artele. Este nevoie de un Buget decent și de asigurarea unei continuități într-un Domeniu care, împreună cu Sportul, reprezintă cei mai apreciați Ambasadori ai României în Lume!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Impact – 216 persoane

Jurnal de iarnă (10). CRĂCIUNUL ȘI REVELIONUL 2014, PRINTRE TEMPLE ȘI PIRAMIDE (AZTECE ȘI MAYAȘE)…

decembrie 30, 2016 Fără comentarii

…Bunul Dumnezeu a fost darnic cu mine toată viața!… Memoria Facebook-ului mi-a confirmat, o dată în plus, în această dimineață! Fotografia de mai jos, la picioarele Piramidei Soarelui, o atestă…

…Acum doi ani, spre exemplu, am petrecut Crăciunul la Ciudad de Mexico, dublat de excursia magică de o zi la Piramida aztecă de la Teotihuacan (care în limba nahuatl înseamnă „Orașul Zeilor” sau „Locul unde oamenii devin zei”), la 50 de kilometri de Capitala mexicană. „Echipajul” condus de bossul nostru… Genevieve (care avea un an, o lună și trei săptămâni!), mai cuprindea nora mea Karina, sora ei Liz, Ducu, firește fiul meu cel mare, și socrii lui, Conchita și Carlos. A fost un veritabil Crăciun-Excursie, cu vizite la câteva dintre punctele importante ale fascinanului Ciudad de Mexico și împrejurimile lui, inclusiv Piramidele Aztece în vârful unuia, cea mai mare, Piramida Soarelui, de la Teotihuacan, ajungând și eu, la 63 de metri, gâfâind și cu patru-cinci pauze, după cele 240 de trepte escaladate mai mult cu sufletul!… De acolo, (unde mă simțeam „Împăratul norilor”, cum sună un titlul din fantastica operă a lui D.R.Popescu), se vedea clar, spre Nord, și Piramida Lunii, cu vestitul drum dintre Lună și Soare, un Drum al Morții și al Vieții, cu inedite povești uluitoare…

…După patru zile în Ciudad de Mexico, am luat avionul și ne-am oprit în Cancun, stațiune de lux, construită de americani, la începutul anilor ’70. Am schimbat anii în Playa del Carmen și ne-am plimbat din nou printr-o istorie spectaculoasă, neștiută, doar intuită, la Chichen Itza, monument UNESCO. Undeva, în jungla statului Yucatan, la 180 km. de Cancun, unde s-au unit civilizațiile mayașă (ghidul nostru, de 34 de ani, era mayaș!) și toltecă. Aici am pus în Arhiva mea sentimentală vestitul Templu Kukulkan (24 de metri înălțime, plus 6 metri platforma), Zeul-șarpe cu pene. Sunt 91 de trepte pe fiecare din cele patru laturi ale Templului, ultimul pas din vârful Kuklkanului fiind al…365-lea, echivalentul din zilele Anului Haab!

…N-am apucat să scriu decât cinci episoade din „Jurnalul meu mexican”, va trebui, anul care vine, să fac un efort și să termin acest capitol (cu opt seriale) dintr-un volum ce mai cuprinde un Jurnal american, unul italian, un Letopiseț (românesc, of course!), toate prinse în „Jurnalul unui trăznit” (cum va suna și titlul cărții, din care cam 85-90% din ce mi-am propus este gata!).
…Anul acesta, „Echipajul” de la Piramide și Temple nu a mai fost împreună de Sărbători. Sper să ne reunim la anul, pe vremea asta, când vom mai avea un nou companion, marcant, minunata mezină Celine, care abia a sărit de zece luni!
…Un Crăciun fără vârste și un An Nou cu 2017 povești adevărate, TUTUROR!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Impact – 1.312 persoane

Jurnal de iarnă (9). V-AM SPUS CĂ VINE MOȘUL ȘI LA MINE!…

decembrie 26, 2016 Fără comentarii
 ..Ultimii șase ani am petrecut Sărbătorile de Iarnă în Miami, sub soare plin și apa Atlanticului ajunsă la 27-28 de grade Celsius. Anul acesta urma să petrec Crăciului și Revelionul în splendida California, unde s-a mutat flăcăul meu cel mare Ducu, împreună cu minunata lui soție Karina și, acum, cu două superbe fete, Genevieve și Celine, nepoțelele mele de aur. O analiză de-a mea, una serioasă, ce ține de…cancer, a dat totul peste cap. Pe 3 ianuarie trebuie să fiu înapoi la București…. Trei zile pe drum, șapte, cu familia mea din America… Prea obositor… Plus că gândul meu duce obsesiv la scintigrama programată pe 16 ianuarie și cele trei tomografii computerizate, cărora încă, n-au putut să le găsesc o dată când să fie făcute!…

…Dumnezeu a avuit, însă, grijă de mine și de data asta. După ce dimineață am tras o repriză de plâns, în singurătate apăsătoare a apartamentului meu, ziua s-a schimbat, brusc, miraculos, noaptea…
·
…NOAPTEA DE CRĂCIUN s-a dovedit fascinantă lângă Bradul din frumoasa casă a surioarei mele Mona, pe strada copilăriei mele din Piața Chibrit, unde și acum pietrele cântă și acum „Rapid, cadână zvăpăiată”…. O seara-spectacol de suflet cu trei rânduri de Colindători de vis, unii din Corul Patriarhiei. Mulțumesc mult, minunații mei Mona, Sorana, Alin și Florin pentru această Noapte realmente magică…
…Acum 55 de ani, eram, aici, … Moș Crăciun cu barbă și haine roșii pe acoperișul casei părintești, păcălindu-mi scumpa surioară care credea în basmul cu Moș Crăciun…
…Azi, la această oră, spre miez de noapte bucureșteană, trebuia să fiu cu daruri pentru nepoțelele mele sublime Genevieve si Celine, la Los Angeles!…
…O față râde, alta plânge…

…Nu ne mai căutați, pe mine și pe Moșul, după ora 3, când se spală zorile de întuneric. Plecăm la discotecă, dame-n tangou, cokteiluri finlandeze, ritmuri tiroleze, bârfe, muzică electonică, fără fum de țigară sau alte prostii… Dacă se joacă, spre dimineață, ceva la „Godot”, intrăm să bem o cafea și să mai vedem ce-i nou în dramaturgia autohtonă (cam mazilită!) și teatrul românesc!…

…La fotbal nu ne mai ducem, ce să mai vedem, tot Becaliada prăfuită, ca și politikia dâmbovițeană?!… Ne vom distra pe cinste două (hai trei!) zile și tot atâtea nopți polare, căci voi merge și eu acasă la Moș, Santa, Babbo, Dyado… Tinerețea este, doar, o sănătoasă stare de spirit și de suflet! Nici Moșul, nici eu, NU NE SIMȚIM…MOȘI, puștilor!

Jurnal de iarnă (8). AȘTEPTÂNDU-L PE… MOȘ CRĂCIUN!

decembrie 24, 2016 Fără comentarii

…Puteam să spun, la anii mei, „Așteptându-l pe Godot”, dar păream pedant! Oricât de mult iubesc teatrul absurdului, pe Eugen Ionesco și Samuel Beckett, citind tot ce s-a publicat la noi și vizionând tot ce s-a montat pe scenele românești, nu uit că vine Moș Crăciun, așteptat de sute de milioane de copii în lumea-ntreagă. Și mă bucur și eu, la șapte decenii de viață plină, cu de toate, bune, minunate și reversul lor, eu, cel care, cu peste cinci decenii în urmă, am ajuns și pe acoperișul casei părintești, în straie roșii și cu barbă, să o întreb, cu voce prefăcută de tânăr moșneag, pe surioara mea Monica (de vreo șase anișori pe atunci!), dacă a fost cuminte și ce ar vrea să-i aducă Moșul?! Scurt și la obiect, am fost și eu Moș Crăciun!…

…Și îl aștept cu suflet de copil și acum… Tinerețea este, doar, susțin de vreo jumătate de veac, o stare de spirit, o stare de suflet!…

…Oare, merit și eu ceva cadouri, sub Bradul din anul acesta?! Am fost cuminte?! Mai vine, și acum, Moșul-Simbol al Crăciunului și la un tată de trei copii și Bunic de două nepoțele?!… Maria, fiica mea studentă în anul I la Drept, mi-a și adus, ieri, un dar de la Moș Crăciun, un pix de colecție, emoționându-mă până la lacrimă, înainte să plece, astăzi, la Bunici, în frumosul sat nemțean cu nume tulburător: Români!… Mariei și lui Mircea Robert, comorile mele de suflet din România, Moșul le-a dat, ieri, un plic cu bani, c-așa a auzit el prin New York că e mai modern… Cum n-am ajuns, iarna aceasta, peste Ocean, și îmi alin, la București, rănile sufletești cu elixir de lacrimi curate, voi vorbi cu Moșul din poveste să pună deoparte și să le ducă-n decembrie viitor și cadourile de mâine noapte pentru scumpele nepoțele Genevieve și Celine, pentru nora Karina și flăcăul cel mare Ducu!…

…Nu mă ascund că am ceva relații și prin Finlanda, acolo, unde, și-a înhămat renii la suita de sănii cu care va porni cu sacii plini în jurul lumii. Moșul nostru, Crăciun, Gerilă în societatea socialistă multirateral…, Santa Claus, la americani, Babbo Natale, la Roma, Pere Noel, la Paris și Monte Carlo, Dyado Koleda, parcă, la prietenii bulgari, și în câte feluri i se mai spune, s-a gândit să-mi facă unul dintre cele mai prețuite cadouri!… Un director de trafic hibernal (terestru și aerian, că Moșul folosește și Transoceanice!), care i-a controlat săniile, mi-a șoptit că Moș Crăciun a pus în sacul meu pentru finalul de an o…Premieră, luna viitoare?!… Moș Crăciun, Moș Crăciun, că ești darnic și ești bun, ce bucurie îmi faci!… Mai exact, pe 27 ianuarie 2017, la Teatrul Municipal „Ariel” din Rm.Vâlcea (director-actorul și regizorul Nicolae Poghirc) va ieși la public spectacolul „Freud și Bunul Dumnezeu”, în regia actorului Alin Holcă, după piesa mea cu același nume! O piesă pentru care am primit nobile aprecieri de la doi valoroși critici dramatici-Ion Cocora și Doru Mareș (mai există și oameni de teatru care citesc dramaturgie autohtonă!)- ambii spunându-mi că am scris un excelent…roman dramatic! Asta, fără a avea vreo legătură cu piesa „Roman dramatic” de Bulgakov, jucată acum doi ani la „Nottara”.

…La Rm.Vâlcea nu va fi premiera absolută pentru textul meu „Freud și Bunul Dumnezeu”. Acum trei ani, o lună și trei săptămâni, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, actorul de profundă vibrație interioară Doru Nica (totodată și un regizor remarcabil), în ritmurile special compuse pentru acel spectacol de fascinantul Ilie Stepan, a reușit un tulburător one-man-show. La care Sala Studio, plină ochi, a plâns tulburător, greu, cu bărbați și femei răniți de trădări, de speranțe ucise…
…În 27 ianuarie 2017, mari, nobile Emoții și în Zăvoiul vâlcean. Va fi a 33-a Premieră din cariera mea de dramaturg. Ultima, în 21 aprilie, acest an, la Teatrul Național „I.L.Caragiale-Satiricus” Chișinău, cu „Pușlamaua de la etajul 13”, în regia de excepție a lui Sandu Grecu și cu o fermecătoare Alexandrina Grecu în rolul principal. A 10-a montare a acestui text, în 5 (cinci!) țări… Sunt un dramaturg român fericit! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!…

…Tot în sacul Moșului aud că există și un plic cu o veste nu prea pe sufletul meu. „Taximetrist de noapte la New York” s-a cam rătăcit pe o scenă din Chișinău și în fața unui teatru din briza mării, în legendarul Tomis, și nu va ajunge în primăvara ce vine la destinația numită Premieră. Să-și pună și „Taximetristul de noapte din New York” un GPS pentru drumurile și stilurile din Estul european…
…Până atunci, un Crăciun de Poveste, celor mici și celor mari, cu sufletele mereu tinere…

P.S. Dragă Moșule, te rog să nu mă cauți, mâine seară, pe vremea asta, la adresa pe care o ai salvată în computer. Mă găsești la Surioara mea Mona, acolo unde te-am substituit acum 55 de ani!… Mi-e dor să te revăd și să-ți mulțumesc pentru minunatul cadou pe care te-ai gândit să mi-l faci la finele lui 2016. Semn că am fost cuminte, n-am mințit, n-am trișat, n-am trădat pe nimeni, mi-am văzut de analize și de tratament, nu mănânc de șase ani carne de porc sau de vită, nici mici, salam, prăjeli, vrăjeli fast food, grăsimi, nu mai beau Coca Cola, sunt la zi cu lecțiile Vieții, cum să uit, de patimile mele fără de sfârșit Scrisul și Teatrul!
…Dragă Moșule, jur că nu m-am apucat de fumat, nici de droguri, cu blondele, chiar și cu brune și brunete, am lăsat-o mai moale, inima tradusă, vârsta, bat-o vina (stare de spirit, stare de spirit, dar nu mai pot alerga, eu, atlet cu medalie de argint la 60 m., pe vremea junioratului, dragă Moșule!), nici de politică nu m-am atins, piei drace, așa cum m-ai sfătuit, și iarna trecută, la Miami!… Promit, dragă Moș Crăciun, că voi face mai multă mișcare în aer liber, că am Parcul Tineretului sub fereastră, și voi încerca și noua rețetă de pe Facebook, aia cu paharul de vin roșu, la masa de prânz, care face cât o oră de sport! Așa să fie?!… Vorbim, facem un schimd de experiență la Anul, când sper să mă găsești Acasă, aici sau peste Ocean, unde-i mai aproape de casa matale…

…Dragă Moș Crăciun, că ești darnic și atât de (ne)bun, de bați lumea-ntreagă, după ce termini cu turneul acesta de iarnă-vară în jurul lumii mai dezlănțuite ca niciodată, poate îmi traduci în engleză piesa „Taximetrist de noapte la New York” și încercăm cu ea pe Broadway, să se vadă și yankeii prin ochiul unui dramaturg român. Iar când îți vei reveni, după maratonul acesta cu saci, daruri și mii de kilometri, cu sănii și avioane, vreau să-ți trimit la lectură ultima mea piesă, terminată acum o lună, înaintea alegerilor de la noi, pardon, știu că ești apolitic!… Titlul ei-„N-aveți un tiran în plus?”- sigur o să-ți dea de gândit, dar asta și vreau, să văd cum gândesc și alții despre vremurile de azi din România mea natală, unde ne-am întâlnit întâia dată, îți mai amintești, tot naiv eram, acum peste șase decenii! La Mulți Ani, Puștiule, cum îți spun cu prețuire!…

Jurnal de iarnă (6). SERBĂRI DE VIS LA ”NOTTARA”, TEATRUL CARE A ÎNVINS IMPOSIBILUL!

decembrie 23, 2016 Fără comentarii

 

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

 

…În ajunul Sfintelor Sărbători, Teatrul Nottara și-a înnobilat spectatorii și prietenii cu un evantai de evenimente rare, de suflet. Mai întâi a frost fantasticul recital „Nobile William”, susținut de extraordinarul actor britanic Michael Pennington, o încâtătoare Istorie nescrisă a operelor lui Shakespeare, creată pe scenă cu o voce magică și un har divin într-un rar văzut one-man –show de mare ținută estetică. Acest recital de colecție, împreună cu cel al maestrului Emil Boroghimă („Lumea-ntreagă e o scenă”), directorul Festivalului Internațional Shakespeare, au tras ultima cortină, în ovații, la „Nottara”, peste „Anul Shakespeare 400 în România”. O splendidă comemorare a celor patru veacuri de când Mare Will s-a ridicat în Ceruri, pe care British Council le-a marcat printr-o Sărbătoare mondială a vieții titanului Dramaturgiei Universale, program aflat sub un nobil Motto: „Shakespeare trăiește”! Negreșit trăiește!

…Eveniment de altitudine artistică și în România, marcat la „Nottara” și de un Colocviu pe tema operei shakesperiene în țara noastră, cu două figuri marcante, criticul de teatru Marina Constantinescu și redutabilul regizor Dinu Cernescu, directorul de scenă care a reușit la „Nottara”, prin anii ’70, printre altele, două montări de antologie, „Hamlet”, cu un fulminant Ștefan Iordache, întâiul Hamlet politic în spectacologia română, și „Timon din Atena”…

…Ca, în Ajun de venirea Moșului cu daruri, miercuri seară, un Recital rar, „Colinde de Crăciun”, susținut de Grigore Leșe, într-o sală tulburată de muzica populară pură, culeasă din matca ei străbună, nemodernizată, nedeformată. Recital ce ne-a demonstrat că există o sublimă armonie între această muzică pură, poate naivă (ca și pictura naivă!) și muzica zisă cultă!

…Un regal rar pentru sufletele noastre, oferit de Teatrul Nottara în Ajun de Sfinte Sărbători, pornind de la Shakespeare și armonizând Frumosul din nou prin glasul lui Grigore Leșe, însoțit de 12 rapsozi veniți în sumane de pe plaiuri vâlcene și soprana care ne-a înălțat cu arpegii divine în Zborul Păsării Măestre a lui Brâncuși!

…Ca Finalul acestui evantai de Evenimente rare să-l reprezinte lansarea volumului-document „Buliniada”, Istoria celor zece luni de exil al Teatrului Nottara, închis pentru Bulina roșie!… O carte absolut tulburătoare, cu…213 autori-întregul colectiv al Teatrului și câțiva dintre numeroșii prieteni. Jean Giraudoux are o piesă intitulată „Din jale s-a întrupat Electra”. Experiența de zece luni a Teatrului Nottara poate fi numită „Din Jale s-a-ntrupat Miracolul”!… Pentru că realmente am trăit un Miracol. Născut din jalea celor zece luni, din zbuciumul bogatei istorii a teatrului de pe Bulevard, din zece luni de exil și pribegie, care au născut, însă, și prieteni de la alte teatre, invitând să joace pe scenele lor trupa surghiunită de soartă și superficialitatea unor autorități.

…Acele zece luni de „viață și de moarte în deșertul de cenușă” au zămislit un sublim colectiv, „Familia de la Nottara”, „Famlie de artiști” (cum sună titlul uneia dintre premierele create, cu Alexander Hausvater la timonă, în timpul acela suspendat!) care a făcut din devotament frate cu sacrificul, din vis-speranță și necedare. Miracolul acesta a însemnat câștigarea unei bătălii cu Imposibilul, un uriaș rol avându-l bravul „comandant de navă” Marinela Țepuș-directoarea Teatrului Nottara-, cu o fantastică putere de luptă și uluitoare forță de convingere a celor în drept, cu un crez fără fisură în triumful Adevărului și, în fond, al Teatrului!..
.
…Aceste Evenimente nobile care au aureolat Anul 2016 –unul de…patru luni în cazul Teatrului Nottara- se porniseră, în fapt, între 10-22 octombrie, când s-a desfășurat ediția a IV-a a unui remarcabil „Fest(in) pe Bulevard”, Festivalul Teatrului Nottara, ce răspundea la replica unui spectacol prezentat de Institutul Maghiar Balassi, „O să mai vii tu pe făgașul visurilor mele?” de Csaba Kiss, în regia lui Mihai Lungeanu.

…Da, Teatrul Nottara, Teatrul care a învins Imposibilul, ne ține vii sufletul și cugetul, conectați la Visul de Frumos din fascinanta… „Lume-ntreagă ce-i o scenă, iar toți oamenii Actori”!
…Mulțumim Marinela Țepuș, mulțumim minunat colectiv de la Nottara! Ne ne-ați lăsat fără Vise!…
…Și vouă, un Crăciun de Poveste și un An Nou cu 2017 bucurii majore, pe scena Vieții și în viața Scenei!

CE FĂCEAM PE 22 DECEMBRIE 1989, LA ORA ASTA?!…

decembrie 22, 2016 Fără comentarii

…Demonstram, pe seară, între vreo două-trei sute de români entuziaști, fericiți (doi-trei speriați!?!), în fața Consulatului Român din New York (38-th Street cu 3-rd Avenue), cerând să se termine, în țară, odată, cu dictatura comunistă!

…La prânz, pe un ger aspru, fusesem o mână de români, în față la ONU, să cerem să nu intre rușii în România! Ba să ne trecem și pe liste ca să venim în țară, peste două zile, cu un avion special, să luptăm cu teroriștii, naivii de noi!… Eram pe listă și eu, editorul ziarului de limbă română „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”, publicație în care, în dimineața de 20 decembrie 1989, apărea editorialul meu intitulat „Crăciun însângerat”, unde scriam, negru pe alb, că, la ora aceea, nu știam exact câți oameni nevinovați au murit la Timișoara, dar eram sigur că „a pierit cel mai criminal regim din istoria României, regimul Ceaușescu”!… Surprinzător sau nu, imediat, am fost amenințat la telefon, în limba română, în apartamentul meu din Roosevelt Island, cu un posibil accident de taxi și cu răpirea fiului și numai avocatul-ziarist Cornel Dumitrescu m-a mai liniștit… Nu le-am spus nimic dragilor mei Ducu și Cornelia, dar, speriat în sinea mea, le-am recomandat să nu iasă din casă o zi-două, cum nici eu n-am mai urcat pe taxi câteva zile…


…M-am înscris, pe 22 decembrie 1989, în față la ONU, pe liste speciale (cine, oare, le-a făcut?!, mă întreb, azi, 22 decembrie 2016!), să vin Acasă, să lupt cu teroriștii, eu care n-am tras o dată cu pușca sau pistolul, din moment ce n-am făcut armata, fiind scutit de serviciul militar din cauza unui infiltrat pulmonar avut la 18 ani! Ce mai conta… Dorul de Libertate în România de dăduse aripi, pluteam pe Vis!

…Clădirea ONU, unde demonstrasem și ne vărsasem oful, noi, mâna de români, aveam să aflu peste un timp, era goală pușcă, atunci, în 22 decembrie 1989, personalul ei fiind in corpore în…vacanța de Sărbători!?!… Acest episod l-am prins cu zâmbet amar într-un Poem din volumul meu „Condamnat la Libertate”, apărut în primăvara lui 2016!…
…Istorie, cum te scrii și te rescrii!?!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă(5). (f.r.) FOTBAL PE GHEAȚĂ, „MOROMEȚII” LUI CONU JIJI, EURO-FINAL DE VIITOR PE SEMICERC!

decembrie 16, 2016 Fără comentarii

..Fotbal pe plajă, fotbal de sală, fotbal-tenis, fotbal depomană și, mai nou, fotbal pe gheață! Îl brevetează Federația în materie, de vreo zece zile, de când unele dintre meciurile de Cupă (organizate de FRF) s-au jucat pe gheață periculoasă, vânt și ger. La Cluj, unde o parte a terenului a fost încălzită, alta nu (!?!), de arăta a patinoar, un jucător al Iașului, Piccione, a ajunecat, dând cu partea superioară, capul, de gheața bocnă, de-a rămas câteva clipe lat!… La Oradea, doi jucători ai Astrei, portarul Lung și artizanul Teixeira, au părăsit terenul în întregime patinoar, înainte de finalul meciului, accidentați!… Din fericire, numărul victimelor este mai mic decât se putea întâmpla în asemenea condiții criminale! Cui prodest?!

…Cui folosește programarea jocurilor de Cupă în acest final aglomerat de sezon, în condiții total improprii care distrug, automat, și bruma de fotbal ce se mai joacă pe la noi, ba mai pun în mare pericol și sănătatea fotbaliștilor?! Oare, acolo, la Federație a înghețat gândirea?! Cum să mai atragi spectatori la stadioane, pe gerul cumplit în care s-a jucat?!…

…Noroc că terenul n-a devenit patinoar la Mioveni, unde a explodat una dintre „bombele” sezonului: trupa lui Conu Jiji, FCSB sau cum îi zice, a fost eliminată de echipa din liga secundă, meritoasa trupă a seriosului antrenor Pelici! Sigur, Conu Jiji a pozat, caraghios, într-un patron liniștit și după această Rușine, de parcă nu ajungeau atâtea (eliminarea din drumul spre primăvara europeană, locul 3, deocamdată, în campionat, eșecuri dureroase cu Dinamo, Gaz Metan, Chiajna și Astra). Și turuie că nu-l interesează Cupa, cum, după ce-l umilise și Șumi (căruia îi despuiase echipa!), ne-a anunțat că nu-l interesează nici titlul!… Gândul îi e numai la țechinii Europei!… Dar, oare, va ajunge la ei, când își bate joc de formația-fantomă a lui Reghe, alde Nilă, Bubu și Boboc?! Nilă, personaj din „Moromeții”, unde era portar la un bloc, acum „lăcătuș” la poarta becaliștilor pe care i-a făcut șah-mat, salutându-i din mers, unii dintre ei fiind, parcă, rude cu alde Cocoșilă sau Bălosu, din uluitorul roman al lui Marin Preda!

…Cu nici 8 ore înaintea rușinii de la Mioveni, Bancherul din Pipera demonstra cât de „bun” este el, ce suflet „nemaipomenit” are, declarând încruntat că va face tot ce va putea ca Lăcătuș să nu promoveze în niciun eșalon cu Steaua lui! Dumnezeu n-a dormit nici de data asta, Coane!

…Culmea e că, în timp ce Conu Jiji declara, fals senin, TV-urilor, că nu-l interesează nici Cupa, puținii fani deplasați la Mioveni strigau, înghețați, și umiliți: „Rușine, rușine să vă fie!’. Noroc că aerianul Reghe declara simpatic că aștepta de la jucători „mai multă mișcare”. Poate mișcarea de înviorare, căci FCSB-ul cam doarme pe ea de mai bine de-o lună, echipa părând o bicicletă ce încearcă să ruleze pe o șosea cu roțile deformate, ca într-un celebru tablou al lui Dali!…
…Cum, însă, Conu Jiji a înlăturat orice zvon-salvare despre debarcarea antrenorului depășit de situație (se spune că Reghe are o clauză de 700.000 de euro, de va fi demis!), logic să nu ne așteptăm la revenirea în normalitate!… Conu Jiji va mai aduce un batalion de noi jucători, va mai arunca, după ureche, milioane, negândindu-se că ar ieși în câștig, dacă-i va plăti clauza unui antrenor în vrie vizibilă și va aduce un coach nou, în stare să-i facă o echipă pentru acea Fata Morgana numită milioanele Europei!… Sau, și mai important, dacă-și va ctitori, la banii care-i are, o modernă Academie de Fotbal, ce va produce sigur în timp! Va face, astfel, și un bine fotbalului românesc, fără de care ar fi rămas un neica-nimeni!… Mă rog, după ce l-au executat și „moromeții”, e treaba nababului din Pipera ce face cu țechinii lui. Nu însă și cu sufletul, cu mândria a milioane de steliști!

…Dinamo s-a revanșat, în Cupă, 3-1 cu Gaz Metan, la zece zile de la acea Rușine din campionat (0-4), la Mediaș! Probabil că, nici în acest caz, Cel de Sus n-a dormit! Nu de alta, dar ca, în ajunul meciului, să-l auzi pe patronul „câinilor roșii”, un anume Negoiță, cum îi transmite antrenorului Andone că…Mutu își face treaba ca lumea, iar el, Ando, trebuie în conferințele de presă să vorbească numai despre fotbal, e ca și cum ai vrea răul Antrenorului, practic al propriei echipe! Există o psihologie a sportului de care patronul Negoiță se vede că este cam străin…

…Personal, cred că, dacă nu se califica în Cupă, la Mediaș, Ando era înlocuit imediat la TV! De când a venit Mutu, au început urzerile, loviturile sub centură. Un om din anturajul dinamovist l-ar fi atenționat pe Negoiță că, prin aducerea lui Mutu, și-a băgat diavolul în casă, dar boss-ul n-a crezut!..
…Numai în pielea lui Andone să nu fii!
…Întâmplător sau Nu, în această dimineață, după ce Andone n-a fost..debarcat, tratativele cu…INDIENII lui Mutu au eșuat! „Parole, Parole”, ce melodie frumoasă, cândva…

…Final de Euro pentru noi pe semicerc! Azi, Bătălia doar pentru locul 5, cu GermaniaI FiNAL ULUITOR, cu golul victoriei -23-22 (11-11)- reușit în ULTIMA SECUNDĂ de Cristina Zamfir!… FINAL Vesel și trist! Căci minunata Cristina n-a mai putut evita coliziunea violentă cu stâlpul porții și cu portărița germană Klara Woltering, ambele jucătoare rămânând întinse pe podeaua sălii, ca doi pescăruși răniți, în zbor frânt! Sala și-a oprit respirația câteva clipe de viață, aveam să aflăm că minunata noastră Cristina și-a înghițit limba o Clipă, de moarte și de Viață, timp în care n-a mai fost printre noi!… În sală și în fața micilor ecrane se plângea și se trimeteau rugi către Bunul Dumnezeu să le țină în Viață pe minunatele handbaliste, izvor de Victorie. Și iarăși FRUMOS! Cele două Flori de Viață s-au ridicat, Viața a triumfat!…Aceasta a fost MAREA VICTORIE de vineri seara, la Europeanul din Suedia!
…A fost un Euro cu o ULUITOARE TRIPLĂ pentru Naționala feminină de handbal a României, victoriile-capodoperă cu Rusia, Croația și Ungaria. Și două eșecuri, cu Norvegia și, aseară, cu Danemarca, spulberată, azi, de Olanda, în prima semifinală!
…Acum, la despărțirea de semicercul Europeanului, SUSȚIN că avem tinere de aur, chiar dînacă n-au obținut, la despărțire, decât locul V!
…MULȚUMIM, MINUNATE HANDBALISTE ROMÂNE!