Jurnal de iarnă (23). 14 FEBRUARIE 1987. CUM A FOST PRIMA MEA ZI DE TAXIMETRIST LA NEW YORK…

februarie 14, 2017 Fără comentarii

…Acum 30 de ani, într-un istoric (pentru mine!) 14 februarie 1987, urcam întâia dată pe un taxi, în New York, ca șofer, of course, la o lună și trei săptămâni de când debarcasem în America, unde nu pusese piciorul Columb, el ajungând prin Bahamas… Am găsit curajul inconștientului să iau, la 3 AM, adică în zori, dintr-o stație din Rego Park, în cartierul Queens (unul din cele cinci din Big Apple!), un metrou gol, cu numai doi afro-americani ascunși pe sub cartoane în vagonul modern, mergând spre compania de unde începea visul meu american, cu închirierea unei mașini de făcut bani. Eu eram la sacou și cravată, cu un „Alain Delon” nou-nouț, primit de la un amic ziarist în Lagărul din Italia, cu o frumoasă căciulă albă din blană de iepure. Engleza era o mare necunoscută, știu doar că unul din cei doi băieți fără adăpost a fost atras de căciula mea, am reușit să-i explic pe limba lui că e o căciulă dintr-un animal din Estul Europei! Nu știu ce a înțeles el, știu sigur că, spre marea mea șansă, s-a deschis ușa metrolului și am coborât la stația „Queens Plaza”! Altfel, cu siguranță, rămâneam fără căciulă, fără „Alain Delon” și, poate, fără Viață!…

…La Compania unde venisem cu noaptea pe umeri să închiriez taxilul, erau, la ora aceea criminală, patru tineri din Haiti, Honduras, Vietnam și India, plus doi americani, cum aveam să aflu, după ce s-au ridicat, ca la o comandă, la intrarea mea, iar boss-ul de la ghișeu a tresărit și el, crezând că sunt vreun inspector, venit în control! Nu mai văzuseră un cerșetor de dolari la sacou și cravată, în haină de blană luxoasă și căciulă strălucitoare… Nici primii mei pasageri nu mai întâlniseră așa ceva, iar când le-am răspuns că sunt din România, m-au întrebat uimiți, dacă toți taximetriștii sunt atât de civilizați și moderni în țara mea natală?! Of course!, le-am replicat mândru, ce altceva puteam să le explic…

…Întâia cursă, halucinantă! Cum am ieșit de pe Queensboro Bridge, la 3:40, în zori, gata să intru în Insula Miracolelor, Manhattan, îmi fac cu mâta trei barbate, piperniciți. Îmi zic că-s băftos! Numai că cei trei chinezi, nu știu o iota engleză, țiuie o adresă, fiecare în aceeași limbă inexistentă. n-ai cum să înțelegi. Le dau un pix și un pix să scrie unde vor să ajungă, îmi aruncă hârtia și tot țiuie, arătând înainte. Zic, la întâmplare „Queens Bulevard sau Northen Bulevard”? Explodează de bucurie la al doilea Bulevard pronunțat de mine. Spre Northen, Ionescule! Cu strada o fi mai ușor… Auirea! Opresc de trei-patru ori în fața unor străzi până să-și dea seama unde stau! E strada 168! Notez pe foaia de parcurs… 13 dolari cursa, primii mei bani munciți în America! Îmi dau 14 dolari, le mulțumesc, sunt numai zâmbet… Cum ajung, drace, din fundătura sata, înapoi, în Manhattan-ul în care nici n-am intrat cu taxiul?! Mă uit și văd luminile de la Empire State Building și, fericit, ajung pe Northen Bulevard, pe drumul spre Manhattan… Numai că mă opresc două femei, n-am voie să refuz nicio comandă, mă întorc șapte-opt străzi, cursă scurtă, 2:75, îmi dau 3 dolari, s-a făcut ora 4, am 17 dolari, rentul e 63 de dolari, plus benzina, cam 17-19 dolari. Restul e al meu. Mai e departe până la el… Parcă zbor spre Manhattan!

…După 11 ore, de zi, la 3.30 PM, deci spre după-amiază, am încheiat întâia mea zi de taximetrist, cu primii 87 de dolari munciți în America! Dan Lupu, geologul care mă știa de la TV, cunoscutul comentator sportiv, și m-a ajutat în primii pași spre obținerea Hack licences-ului de taximetrist, mi-a zis că-s băftos cu 87 de dolari în prima zi! Numai că mi-am și explicat de ce mi-a mers foarte bine: “Azi e Valentine’s Day, Bătrâne! Se mișcă orașul până în zori!”… Și m-a sancționat, vâzând ce elegant am venit eu la galeră:”Domnu’ ziarist, să nu te mai văd pe-aici așa de bine îmbrăcat, ca la parada modei! Aici e șmotru, frate!… Vrei să te atace să-ți ia hainele sau banii pe care nu-i ai?!”

… Deși memorasem harta New York-ului, la Roma, din mapa cu ghiduri americane ce le cumpărasem și studiasem, habar n-aveam, de fapt, sub atâta emoție, de geografia New York-ului. Simțeam că-mi alunecă gheață pe șira spinării, când urca un pasager, pe care-l întrebam în engleza mea incipientă, foarte politicos, dacă știe să-mi arate drumul, explicând tulburat că-i debutul meu. Cei mai mulți m-au felicitat și mi-au urat „Good luck”, asta pricepeam, știu că două tipe din Utah vrând să ajungă în Central Park, m-au dus în statul New Jersey, prin „Holland Tunnel”, eu luând-o „tot înainte”, cum mă îndrumau ele, ca, imediat cum am priceput c-am luat-o razna, să întorc ilegal la capătul tunelului, ca să nu plătesc toll-ul de 3 dolari, noroc că nu m-a văzut nimeni, aș fi spus din prima zi „Adio, taxicab, vis de nabab!”… Atunci, de Valentine’s Day, am început cursurile de cinci ani și jumătate la cea mai grea, dar și cea mai frumoasă, inegalabilă Universitate a mea, cea a Vieții, care m-a făcut un alt Om!

…Anul patru ani, pe 14 februarie, plângeam de fericire, la Viena, după premiera piesei mele „Pușlamaua de la etajul 13”, la Teatrul Pygmalion, în traducerea și minunata regie a lui Geirun Țino, și în interpretarea fabuloasă a actriței Julia Prock-Schauer, spectacol care se joacă și în noua stagiune…

…14 februarie 2014! Am reînceput, singur, după 6 ani și 11 luni, bătălia pe Golgota cancerului. America m-a învățat, încă de pe taxi, să mă lupt, să cred în Viață!… Peste 12 zile, deschid stagiunea la Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu, cu „Secretul Atomic”, de Lucia Verona… Claudia Motea a început o nebunie de spectacol teatru-film cu textul vieții mele (deocamdată!) „Pușlamaua de la etajul 13″… Am de trimis cronica dramatică, mâine, la revista „Taifasuri”… Mister-cancer, n-ai nicio șansă!… „Lupta reușește mai ales celui care iubește mai mult lupta decât succesul”, spunea Poetul. Golgotei mele nebune îi voi dedica, sunt sigur, curând, o carte! De Teatru, care altul să fie refugiul meu?!…

…Post Scriptum. O primă formă a acestui material pregătit pentru volumul “Jurnalul unui trăznit” , a fost citit, imediat de cum a apărut pe blogul meu, de una dintre rudele mele din America, minunatul coleg de la „Sportul”, Paul Romoșan Masson, stabilit de decenii în însorita Californie. Rânduri superbe postate de Paul pe Facebook, cărora am simțit sufletul că vrea să le răspundă foarte pe scurt…
…Dragă Paul, sunt mândru că am terminat Universitatea Vieții, în „office-ul galben”, la New York, unde ai studiat și tu și toți cei (și câți alții!) amintiți. Nu pot uita că tu m-ai dus cu mașina întâia oară în Manhattan și Bronx, și m-ai încurajat să urc pe taxi, pentru experiență de viață și bani! Fără Golgota galbenă (a taxiului!), rămâneam o umbră gânditoare, cum venisem din România! Fără el, n-aș fi scris cartea vieții mele „Taximetrist de noapte la New York” (două ediții!)! Lucrurile minunate nu se dobândesc ușor, ci cu lacrimi, curaj, trudă pe brânci, noroc și cu Bunul Dumnezeu mereu copilot!…

…Am și eu Serbările mele galante, rare!
…În fiecare 7 mai, mă întorc cu gândul și sufletul plin, la Sevilla, unde, în 1986, am participat, alături de marele Ioan Chirilă, ca trimiși ai ziarului „Sportul” (nea Vanea era șeful meu de secție, la “Reporteri speciali”, unul dintre colegii la care ai ținut și tu!), la Miracolul cuceririi Cupei Campionilor Europeni, de către Steaua…
…14 februarie 1987, întâia mea zi la Universitatea Vieții din New York!… Despre această experiență fabuloasă, am scris și publicat, în 2000, un volum de memorialistică (“Taximetrist de noapte la New York”), publicat în două ediții, lansat, la București și New York, cu succes nebun. Carte care s-a vândut și pe sub mână. Chiar și în…2016! N-am timp și nervi pentru găinarii pe care i-am mirosit imediat!
…În 2016 am decis să urc experiența mea de driver și pe scenă. Ca atare, a apărut volumul de teatru cu același nume: “Taximetrist de noapte la New York”. Au existat trei tentative de a se monta această piesă. Dar, fie piesa e prea grea, fie eu nu-s norocos în acest caz. Încă mai cred că va fi un spectacol deosebit, dacă și regizorul și interpretul pătrund nebunia și povara Șoferului de noapte în Babilon!
…9 martie 2007, întâia operație de cancer la prostată, în București! Bunule Dumnezeu, încă TRĂIESC!
…Sunt trei date la care ciocnesc (de patru ani, singur!) câte o cupă cu șampanie și îi mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru câte Clipe de Viață mi-a oferit!

POST SCRIPTUM
În loc de pre sau post Față, rânduri apărute în volumul de Teatru!

*Un taxi numit dorință, pe Broadway…

…Nu mi-e jenă, o clipă, să spun că am fost taximetrist la New York, mă mândresc, chiar, cu acel curaj nebun, taximetria este un formidabil test pentru oricine, numai că, dacă mi-ar oferi cineva, acum, un milion de dolari să urc, iarăși, Golgota galbenă, aș refuza, deși, fără ea, categoric, aș fi fost mai sărac sufletește și mai slab moral, mai tot ce știu despre Viață, Libertate și Noua Filosofie a Lumii n-am învățat din cărți, piese de teatru sau din filme, ci din “insomniile” mele permanente, sub soare și sub lună, în uriașul Amfiteatru american, alergând după Viață și money, money, money cu moartea în spate, în acest uluitor Babilon, Turn Babel botezat magic New York, unicul oraș din lume în care aș putea trăi, în afara Bucureștiului natal…
…Acum, în Bucureștiul natal sau oriunde vă aflați, urmează să citiți o piesă de teatru. Una aparte, nemaivăzută, nemaiscrisă. Mai bine zis o dramatizare. Dramatizarea volumului de memorialistică „Taximetrist de noapte la New York”. A apărut în 2000, în două ediții, care s-au vândut ca pâinea caldă, ba un editor șiret a mai scos un tiraj și pe sub mână. A fost Cartea vieții mele! Lansată cu succes nebun, la București și la New York, de câte două ori în fiecare oraș. La Uniunea Scriitorilor și între Zgârie Nori, cu o mare de taximetriști alături, cu toții eroi ai volumului, trăit și de ei, dedicat lor …
…De atunci, cereri și iarăși cereri pentru această carte! Nu-i lună, cred, nici, acum, după 15 ani de la publicare, să nu mă întrebe, prieteni și necunoscuți, unde mai pot citi volumul, de ce nu îl mai reeditez?!
…Acum, în loc de reeditare, dramatizarea cărții! De ce?
…La un an de la apariția volumului „Taximetrist de noapte la New York”, reputatul regizor de film Ioan Cărmăzan mi-a mărturisit că ar vrea să urce pe marele ecran cartea mea, veritabil scenariu de film. Ideea m-a onorat, însă m-a și pus pe gânduri… Pentru o scenă din film se trag zece, douăzeci de cadre. O cursă cu taxiul nu poate fi repetată o singură dată! Niciodată nu seamănă perfect una cu alta!… Aventura mea galbenă este una irepetabilă!… Viața bate filmul!
…Teatrul mi se pare mai aproape de ceea ce am trăit eu, noapte de noapte, în „office-ul galben” care a gonit, de atâtea ori, prin fața teatrelor celebre de pe Broadway. Adevărul este că am jucat și eu, în fiecare seară, un mic rol pe Broadway, avându-i parteneri de scenă pe legendarii Anthony Quinn și Greta Garbo, pe Fata lui Fidel Castro și Imelda Marcos, drogați și damnați, minunați și siniștri figuranți, un apaș și mai mulți borfași, profesori și studenți din mai toată America, dar și de peste drum, la Est, din Europa. Jur că nu am avut, măcar o dată, Iluzia de a fi jucat ca dramaturg pe Broadway. Dar eu n-am renunțat să fiu, în acei ani de galeră, și taximetrist, și ziarist, și dramaturg…
…În aceeași zi, acreditat ca ziarist la ONU sau la U.S.Open, iar noaptea încovoiat pe volan, alergând mereu optimist, cu moartea în jur, după un pumn de dolari. Nu poate exista piesă mai frumoasă, în care fiecare scenă reflectă viața dintr-o cursă, un destin, sublim și tragic spectacol de teatru scurt!
…”Taximetrist de noapte la New York” n-a fost un captivant roman, cum au scris mulți. A fost o radiografie de Viață. Acum, Viața aceasta s-a apropiat de scenă. Nu știu dacă va vedea vreodată luminile rampei. Ca dramaturg, am simțit, însă, de ani, obligația de a face din experiența mea de viață și o piesă, verite, nefardată. Una, cu scene în plus față de carte, una scrisă, nu doar trăită, ca și volumul, într-un ritm aparte, fără frâna de suflet trasă. În ritmul inegalabil al New York-ului!… Pentru mine, Teatrul este mai Viață decât Filmul! Judecată de dramaturg, ce vreți…
…Dacă piesa aceasta, Monodrama mea verite, se va juca vreodată, neapărat trebuie să ajungă și la New York, în fața taximetriștilor români, cei mai chinuiți și mai bravi oameni pe care Dumnezeu mi i-a făcut prieteni fără de moarte…
…Și piesa aceasta le-o dedic lor.
…Și scumpilor mei copii, Ducu, Mircea-Robert și Maria.
…Și sublimei Genevieve, care mi-a dat viața de Bunic!
-Și micuței, sublimei Celine, nepoțica de un an, în 10 februarie 2017, îngerul de copil care a învins de două ori Moartea în primele cinci zile de Viață!
…Și îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dat forța să scriu (greu, tare greu!) această piesă retrăită, aproape de sfârșitul ultimei curse!
*Din volumul în curs de șlefuire “Jurnalul unui trăsnit”

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (22). ȚINEȚI-MI, PUMNII!… MÂINE, ÎN ZORI, URC PE TAXI LA NEW YORK!

februarie 13, 2017 Fără comentarii

…Era 13 februarie 1987. La ora când scriu aceste rânduri, în București, la New York lumea se pregătea de culcare. Era o iarnă rece, dar zăpada dispăruse, nu o văzusem, de când am pus piciorul în Big Apple, în 19 decembrie 1986.

…Era ora 11 P.M. Acum fix 30 de ani, la ora aceasta, eu mă perpeleam. Frământam așternutul sub mine, îmi alergau prin minte tot felul de scenarii. Filme, lecturi, șase săptămâni rărăcind prin Turnul Babel. La șase săptămâni fix, după ce aterizasem la New York, între Zgârie Nori, urma să urc pe taxi. Taxi cab, vis de nabab, cu el venisem din Lagărul din Italia, gata să mă umplu de bani, să-i aștept pe Ducu și Cornelia în condiții civilizate…
…13 februarie 1987, bornă în Destinul meu american. Am dat examen, cel de limbă, cel mai greu, un casetofon hârâit spunea un șir de numere, 13 cu 30, 18 cu 80, se încurcau ușor am tremurat la examenul acesta, au căzut pe capete, eu, ales de Bunul Dumnezeu, l-am absolvit!… Engleza rămânea, însă, o necunoscută pentru mine, în Lagăr nu o puteam învăța, am venit cam papagal la limba lui Shakespeare, în sfârșit, am luat examenul de limba engleză, cel de geografia orașului (aici nu m-a bătut nimeni!), eu știam New York-ul, în mare, înainte să ajung în el, îmi cumpărasem destule ghiduri, la Roma,.. Am făcut un curs de…taximetrie aplicată la New York, în week-end-urile din ultimele două săptămâni, într-o școală numită La Guardia, ca și Aeroportul mic al Babilonului. Am trecut și textul medical, am primit Permisul temporat de taximetrist, pentru două săptămâni, de acum, gata, și fără hack-licence-ul definitiv, pe care trebuia să-l reînoiesc în fiecare februarie, puteam urca pe taxi!…
…Venise ziua Z pentru mine! Eram fericit, dar îmi și ardea capul, inima bătea mai tare, eram la New York, în jungla cu record de crime, împucături și înjunghieri, fie și pentru 5 dolari, cum i s-a întâmplat unui biet chinez, la prima lui cursă…Cum să dorm, când peste trei-patru ore trebuie să o iau spre Compania din Queens Plaza, să urc în yellow cab, visul (și al meu!) de nabab, să fixez în istoria mea Întâia zi de Taximetrist la New York!
…AMĂNUNTE, DUPĂ…PRIMA CURSĂ, ÎNTÂIA, INCREDIBILA ZI!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (21). SUNT UN DRAMATURG ROMÂN FERICIT (ȘI NOROCOS)!

februarie 6, 2017 Fără comentarii

…7 noiembrie 2013. La Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad are loc premiera absolută a uneia dintre piesele care-mi sunt tare dragi, fiind scrisă cu sufletul traversat de Lacrimi:”Freud și Bunul Dumnezeu”. Remarcabilul actor și regizor Doru Nica și tulburătorul compozitor de elită Ilie Stepan au dus textul pe culmi nebănuite, balansând sala între plâns și râs!

…3 februarie 2017. A doua premieră a textului „Freud și Bunul Dumnezeu”, în Zăvoiul vâlcean, la Teatrul Municipal „Ariel”. Spectacolul a depășit toate așteptările, inclusiv ale unor oameni de teatru de top. Poate și pentru că s-a încumetat să fie director de scenă freneticul actor Alin Holcă, fericit de Destin să monteze o piesă la un teatru profesionist înainte să termine anul I la Facultatea de regie din Cluj!… Remarcabil desenul scenic și decupajul regizorului debutant, de mare efect găselnița cu personajele secundare reprezentate prin umbre care vorbesc!… Imediat după baia de aplauze și laude (și două-trei recomandări de la experți pentru a strânge puțin finalul!), Alin Holcă a plecat val-vârtej sub Feleac să susțină patru examene de an. Mult succes și la examene, Alin Holcă, noul meu prieten din Templul Thaliei…

…Ca un zâmbet al sorții fostul comentator sportiv, care a transmis de peste 50 de ori la TV, Radio sau a făcut cronici pentru cotidianul „Sportul” de pe stadionul de lângă Teatrul Ariel, a debutat ca dramaturg la Rm.Vâlcea într-o sală care, înainte de a deveni templu al Thaliei a fost și…ring de box!

…Poate, așa, să-mi amintesc încă o frumoasă poveste de viață, neurcată încă în vreun text dramatic. În anii liceului, ca să scap în fața domnișoarelor de complexul fizicului, de puștan slăbuț de-l dăsea vântul jos, m-am dus la Sala de box de la Rapid, meșter fiindu-mi la mănuși și lecții de viață sportivă, un antrenor de viță nobilă, Luca Romano! Am și boxat trei meciuri, ca junior II… În primele două, adversarii au fost mai slabi decât mine sau eu am urmărit și am ascultat cu sfințenie sfaturile din colț ale Meșterului Luca Romano. Al treilea meci, în Sala Clubului CFR,, la două stații de tramvai de strada mea din Piața Chibrit, avea să fie și ultimul!… Adversarul m-a luat tare, în câteva secunde nu mai știam unde sunt, capul îmi vâjâia, galeria cerea sânge, „Dă-i borșul”, pe limba ei, loviturile lui îmi ardeau fața, ochii, sângele curgea din arcade, din nas, și, dacă Meșterul nu arunca prosopul, probabil că aș fi ajuns la spital. Antrenorul a vrut să-mi rupă acel cartilagiu care sângerează la prima lovitură, știam că nasul mi-ar fi sângerat, dar ar fi devenit un castravete… Așa că am fugit și nu mi-a mai trebuit Nobila artă!… Am ajuns la rugby, în Parcul Copilului, la „Grivița roșie”, unde Dumnezeu mi-a scos în cale un Antrenor-Poet, minunat profesor de filozofia vieții, Tudor George, „Ahoe, un salut din vechea Troie”!

…Ca alt dar al Destinului, peste ani aveam să descopăr cine m-a obligat să abandonez „careul magic”. „Fiara” aceea avea și un nume predestinat: Crudu Constantin! Avea să devină campion național și balcanic, iar eu să scriu despre el în presa sportivă! Doamne, ce subiect pentru o viitoare piesă…

…Vineri 3 februarie 2017, la Teatrul Municipal „Ariel” din Rm.Vâlcea, am lăcrimat de fericire pentru a 33-a mea Premieră dintr-o carieră de dramaturg român jucat în cinci țări!… Drumul spre mica mea glorie a început, cu câte peripeții, în 13 mai 1979, la Arad, cu o comedioară numită „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”, căreia îi dăduse viza fascinantul comentator sportiv radio, remacrabilul regizor și director de teatru Victor Tudor Popa, aflat în spital, la Arad, în seara debutului meu. Regizorul întâii premiere s-a numit seriosul Costin Marinescu, iar din distribuție a făcut parte, atunci, și un tânăr pe nume Doru Nica, minunat Actor și Prieten prin decenii! Sănătate Maximă, prețuit Prieten de suflet!

…Da, ajuns la a 33-a premieră, sunt un dramaturg român fericit! Și, negreșit, norocos, în România, unde dramaturgia autohtonă este cam marginalizată, dacă nu chiar uitată, umilită. Excepțiile, ca excepțiile…
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (20). „DUO ESCU”, LA RM.VÂLCEA, FAȚĂ-N FAȚĂ, AZI ȘI MÂINE, CU „FREUD, BUNUL DUMNEZEU” ȘI REGELE FOTBAL!

februarie 3, 2017 Fără comentarii

…După ce, miercuri, când seara se așeza peste oraș, iar cam 150.000 de oameni mărșăluiau, în București, spre Speranță și Adevăr, imediat după ce am scăpat teafăr de sub ghilotina acelei boli parșive pe care o ignor încât nici nu-i mai pronunț denumirea, Bunul Dumnezeu mă răsfață din nou. Astăzi, vineri 3 februarie, pe înserat, în Zăvoiul vâlcean, acolo unde am cunoscut atâtea bucurii comentând meciuri de fotbal, la Radio și TV sau făcând cronici pentru Sportul, voi respira fericire sub faldurile Thaliei. Am o nouă Premieră, a 33-a, ca dramaturg jucat (piesele scrise se apropie de o sută !), debut vâlcean, la Teatrul Ariel (director- apreciatul actor Nicolae Poghirc). „Freud și Bunul Dumnezeu” este piesa care se va întâlni cu Măria Sa Publicul, a doua oară, după minunata premieră pe țară, din 7 noiembrie 2013, la Arad, într-un spectacol de colecție reușit de super-actorul-regizor Doru Nica, în nobilele acorduri ale Maestrului Ilie Stepan.

…Și în această seară vâlceană sper să cunosc emoții rare, să-mi plângă sufletul de tristețe și fericire, în ton cu acordurile textului, într-un fel autobiografic, și desenul scenic realizat cu fervoare și dor de performanță de Alin Holcă, totodată și interpretul…meu, cel care-mi va deveni nou prieten din încântătoarea Lume a Actorilor. Nu am văzut nicio repetiție (ceea ce e bine și e rău pentru un dramaturg și pentru viitorul spectacolului!), știu însă, din lectura Afișului, că pe scenă vor mai apare Tatiana, Anca și Mihaela, dedublări vâlcene ale iubirilor și trădărilor din piesă numite Albă ca zăpada (Snejana, în bulgărește), Bogdanka, Alina Fernandez (fiica infidelului Fidel Castro), Elada și Ela pseudonimele unor doamne răsărite din coasta Evei…

…Prolificul și spumosul comediograf Tudor Popescu și-a intitulat una dintre comediile lui „Dulcea ipocrizie a bărbatului matur”. Eu aș fi putut numi liniștit acest text și „Amăruia trădare a bărbatului naiv”, neexcluzând din ecuația tramei „Femeia, femeia, cu ea să nu te pui”… Naivitatea poate fi și ea un izvor de fericire, numai că până la un punct. Care este acest punct?… Am încercat să-l definesc în text, aștept să-l retrăiesc și în Spectacolul de la Ariel-ul vâlcean, unde-mi va fi alături, ca și la Premiera arădeană, vechiul prieten și eminentul om de teatru Bebe Parhon, trubadur prin decenii și al Craiovei-Maxima!

…După care, încărcat de fericire sub Lacrima teatrului, una dintre patimile mele fără de sfârșit, mâine, sâmbătă, pe la ora 10, revenire în Lumea fotbalului! Ca invitat al unui vechi prieten din Rm.Vâlcea, Nicolae Dinescu, unul dintre puținii foștii mari arbitri români înzestrat cu har aparte, căci, nu mulți au fost cavalerii fluierului născuți din talent, dintr-o cohortă cu buni și mediocri, neincluzând în discuție refrenul peluzei „Hoții, Hoții!”, prelungit, astăzi,galopant, din arena Sportului-rege! Dinescu și Ionescu, „Duo Escu” (piesă de Mușatescu!) vor răsfoi, într-o Emisiune TV, de vreo două ceasuri, pagini din fermecătoarea Carte cu Legende ale Regelui Fotbal… Astăzi, Nicolae Dinescu, unul dintre puținii foști Judecători din teren, și inteligent și cult, este, la Rm.Vâlcea, și un apreciat realizator de emisiuni TV, și ziarist, și dascăl nobil sub aula universitară și, dincolo de toate, același Om de caracter și de suflet.

…Mai bine de patru ani, la „Telsport”, am realizat capodopera carierei mele de ziarist sportiv, emisiunea „Idoli și Legende”, în care apăreau, în ora și jumătate de transmisie, live și înregistrat (noaptea), Mituri ale Culturii și Sportului. Pot uita cele 208 seriale, dintre care unele se detașează numai prin simpla rostire a cuplurilor din platoul TV: Nicolae Dobrin-Ștefan Iordache, Gică Hagi-Sergiu Nicolaescu, Duckadam-Dan Puric, Ion Ionescu-Florian Pittiș, Doroftei-Șerban Ionescu, Iolanda Balaș-Iarina Demian, Gică Popescu-Ducu Bertzi, Gabi Szabo-Ana Blandiana, Ilie Năstase-Sergiu Nicolaescu, Ivan Patzaichin-Eugen Cristea, Felicia Filip-Mariana Bitang, Nicolae Bellu-Olga Delia Mateescu, Ion Crăciunescu-Horia Gârbea, Nicolae Rainea-Vasile Muraru, Iordănescu-Alexandru Arșinel, Loți Boloni-Nicu Covaci, Elisabeta Lipă-Magda Catone, Marcel Pavel-Florin Prunea, Tudor Chirilă-Ionuț-Chirilă, Rică Răducanu-Nae Lăzărescu, Costică Ștefănescu-Ștefan Andrei, Ilie Balaci-Cristian Minculescu, Cristian Gațu-Cristian Țopescu, Alexandru Penciu-George Astaloș, Eduard Pană-Alexa Visarion, Adrian Porumboiu-Corneliu Porumboiu, Ion Parhon-Adrian Bumbescu, Alexandru Boc-Eugen Cristian Motriuc și câte alte nume sonore, trimișii Zeilor din Olimp să ne înfrumusețeze Viața.

…Week-end-ul acesta, Bunul Dumnezeu mă va arunca, iarăși, în fiorii Creației din cele două patimi fără de sfârșit Teatru și Fotbal! Mulțumesc, Doamne, nu doar că mă ții în viață, dar mă și răsfeți cu asemenea Răsărituri de Soare, de Frumos, în inegalabila Bucurie de a te simți Om!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Impact – 140 de persoane

Jurnal de iarnă (19). DUMNEZEU MĂ ȚINE-N VIAȚĂ! NU POT SĂ TE PĂRĂSESC, MINUNATA MEA ROMÂNIE!

februarie 3, 2017 Fără comentarii

…Azi-noapte, șocat, reîntors în grota istoriei, de câteva minți bolnave, handicapate, de maniera gangstrerească prin care Dragnea și ai săi au vrut să pună mâna pe Țară și să o facă feuda hoților, Paradisul borfașilor, eram gata-gata să-mi iau două cămăși, un sacou și-un costum, cardurile, actele, câteva cărți și computerul și să fug la Otopeni, ca să Evadez pentru a doua oară dintr-un Sistem Roșu, de comunism reînviat!…

…Astăzi, însă, pe înserat, trebuia să merg, aici, Acasa din România,. sub ghilotina-cancer, să văd ce e cu adevărat cu ultima pulsație a parșivei boli, ultima tentativă de a mă invita la dans a Doamnei în negru care-mi face curte de zece ani, iar eu o țin la ușă și-mi bat joc de ea, trăind, scriind, mergând la teatru, la fotbal, la lansări de cărți, visând la scumpele mele Nepoțele, să ajung vineri seară, poimâine 3 februarie, la Premiera de la Teatrul Ariel Rm.Vâlcea, cu spectacolul după piesa mea „Freud și Bunul Dumnezeu”…

…Bunul Dumnezeu m-a luat și de data aceasta sub aripa lui! Analizele sunt OK, m-a asigurat minunata doamnă doctor oncolog, dânsa m-a scos din ceața în care mă aruncaseră doi așa-numiți specialiști în imagistică atomică, departe de miezul problemei. După ce am făcut spaima de Zoladex (mă temeam că nu voi mai avea șansa să-l fac!), am chiuit de bucurie și am luat-o spre gura de metrou de la Intercontinental, Stația Piața Universității Am izbucnit în Lacrimi de suflet, am început să plâng fericit, contopindu-mă câteva minute cu un Fluviu de oameni, Români de-ai mei chinuiți și, totuși, optimiști, curajoși și tenaci, pașnici, majoritatea tineri, citiți, civilizați, care-și strigau Dreptatea, Libertatea, Dragostea de o Românie europeană!…

…Cum să mai evadez, din cauza unor prea bolnavi de putere neica-nimeni, umbre ale comunismului încă nemort, când Bunul Dumnezeu mi-a redat, din nou, în seara asta, Bucuria de a Trăi, printre ai mei din Casa natală-România?!…
…Cum să nu plâng Fericit, vâzând la TV Oceanul de vreo jumătate de milion de Români din întreaga Țară pe Drumul spre Adevăr și Demnitate din mari și mici orașe.

…În noaptea aceasta, prima din Februarie, decid să dau Visul American pe Visul Românesc, tulburat până la lacrimă de sutele de mii de Voci ale României adevărate, nu ale Străzii (și cu doi-trei mizerabili infiltrați belicoși, trimiși de un boss dinamovist, Negoiță, care ar fi fost spălat de dosare de ordonanța roșie!), de refuzul lor de a accepta eticheta de Țară a corupților,și umilința sub care au vrut să ascundă Țara o gașcă de paraziți fără suflet și minte, samsari ai prezentului, dar nu ai Istoriei României Adevărate!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (18). Mesaj în lacrimi către Fiul meu cel mare de peste Ocean.

februarie 1, 2017 Fără comentarii

DRAGUL TATII, ROMÂNIA E ÎN DOLIU DE AZI-NOAPTE, DUPĂ MIZERABILA ÎNFRÂNGERE DE LA PALATUL VICTORIA.

…O gașcă de penali (eufemism pentru hoții, escrocii dovediți!) a ajuns la Putere și, imediat după ce s-a trezit că are în mână cuțitul, a trecut la asasinarea Justiției, a Democrației (atât cât este ea în România!), într-o SFIDARE GENERALĂ A OPINIEI PUBLICE, într-o AROGANȚĂ FĂRĂ MARGINI față și de cei 100.000 de oameni (majoritatea TINERI) care au protestat în marile orașe. Penalii, ca niște borfași de gang, au dat cu șișul pe la spate, în plină noapte, făcând legi anume pentru ei, să le spele imediat ticăloșiile, și, mai ales, să poată jefui țara în liniște (că mai e, mai e de șutit!). Au dat lovitura Statului de drept numai după ce-a bătut miezul nopții, așa, ca să nu se mai poată face nimic! OARE?…

…Au însângerat Speranțele tinerei generații, mai ales, înseninarea României, ce dacă ne-am mai făcut de râsul lumii, încă și încă o dată, și au fugit, ca șobolanii, pe ușa din dos a Guvernului!
…Azi-noapte, PSD a devenit pe față PCR, criminalul (nu maurul!) cu sânge pe mâini, Iliescu, și-a făcut datoria!… Cu noile masacrări ale Codului Penal scapă de pușcărie și comunistul-șef, școlit la Moscova, care-i chema pe sovietici, în Decembrie ’89 la București, scapă, cu dedicație, și șeful psd, conducătorul de fapt al unui guvern de păpuși caraghioase trase de sfori groase. Gestul sinucigaș de azi-noapte al penalilor, a aruncat ROMÂNIA în doliu greu!

…ADIO, DREPTATE, NORMALITATE ÎN ȚARA MEA NATALĂ!… N-ar fi exclus să urmeze arestarea protestanților, a celor care iau atitudine pe rețelele de socializare, cum sunt și eu!… Am cunoscut această TEROARE, dragul Tatii, pe când aveam 9 ani, atunci, în iarna cumplită din 1954, Bunicul Mircea, Tăticul meu scump, Dumnezeu să-l odihnească în pace, a fost ridicat de acasă, în plină noapte (!?!), pentru că, în atelierul lui de ceasornicărie din Piața Sf.Gheorghe, a criticat, într-o șuetă cu așa-ziși „amici”, conducerea comunistă a României!…
…Am avut o noapte albă!… După prânz, voi merge sub ghilotina mea, studierea analizelor pentru cancer. Sunt mai agitat ca niciodată în ultimii zece ani, timp trecut senin de la prima operație. Sper că va fi bine!

…Azi-noapte, mi-a devenit, însă, clar: CANCERUL POLITIC din România a ajuns la metastază. CHIAR NU MAI E NIMIC DE FĂCUT?! Nu mai avem Stat de Drept în România?!
…TINERII (cei care au comis GAFA FATALĂ de a nu se prezenta la votul din 11 decembrie!) sunt deciși, de data aceasta, să nu cedeze! Ei mai pot SALVA ROMÂNIA Trebuie, însă, CALM, INTELIGENȚĂ (atenție la provocări!), SPRIJINUL LEGAL al celor care au mai rămas cinstiți, stoici, în România.
…UMBRA OPOZIȚIEI, dezbinată, haotică, în fapt, moașa noului PCR, încearcă să caute soluții. Sigur, NICIODATĂ NU-I PREA TÂRZIU. Va fi găsit ea, oare, opoziția de decor, MINTEA cea de pe urmă?!
…CE MAI CAUT EU ÎN ȚARA MEA NATALĂ, dragul Tatii? După înfiorătoarea ÎNFRÂNGERE de azi-noapte, din PIAȚA VICTORIEI a…
… JUSTIȚIEI, DREPTĂȚII, DEMOCRAȚIEI,
…a LOGICII ELEMENTARE, chiar mă gândesc SĂ MAI EVADEZ O DATĂ!
Nu din ROMÂNIA, ci dintr-un SISTEM TICĂLOS!

…Doamne, fă să-mi iasă analizele bine, după-amiază, ca să încerc să mă pregătesc de ULTIMA EVADARE!

Jurnal de iarnă (17). SĂPTĂMÂNA PARADOXURILOR! De la Spital la Teatru: „Freud și Bunul Dumnezeu”!

ianuarie 30, 2017 Fără comentarii

…Știam de Săptămâna Patimilor. Azi- dimineață, cu noaptea pe umeri și cu privirea peste Parcul înghețat, am simțit că a început numărătoarea inversă a Săptămânii Paradoxurilor ce mă așteaptă. Cu o viteză nemaintâlnită… Cu lumini și umbre… Cu temeri și cu speranțe… Miercuri este o veritabilă Oră H!… Am făcut trei CT-uri, la „Medas”, peste drum de Cișmigiu. Unul dintre cele trei a lansat o noțiune nouă pentru mine: „leziune”! Mai mult nu mi s-a explicat, m-au îndrumat la medicul oncolog care m-a trimis la analize. Eram programat pe 9 februarie la Oncolog. Și până atunci ce fac cu leziunea?! Îmi ard ficații și gândurile?! Mă ofer să plătesc o citire a Tomografiei Computerizate. Se schimbă treaba. 150 de lei și vin peste patru zile… Leziunea pare să fie un chist pelvian, poate cu lichid, norocul e că ar fi neural, un vârf de nerv,. 99% n-ar avea legătură cu blestemul negru, cancer. Da, dar e o boală parșivă și trebuie să fiu sigur ce e și cu acel 1%!… Fac și scintigrama programată de două săptămâni, la „Neolife”, pe undeva spre Aeroportul Băneasa. Concluziile par niște integrame pentru poetul de mine. Nu mă poate lămuri nimeni!?!. Să merg tot la oncolog!…De-i scintigramă, de-i tomografie, aceeași bășcălie, se vede! De parcă nu s-ar fi reținut pentru analizele astea o sumă frumușică de la Casa de Sănătate, unde am cotizat o viață…

…Reușesc să schimb programarea din 9 februarie pentru a fi primit de doamna doctor oncolog, care, timp de opt ani, m-a ținut într-o stare excelentă! Voi merge miercuri, în prima zi de februarie, la interpretarea CT-urilor și a scintigramei. Sper să fie bine… Sper să pot face și analizele de sânge, joi 2 februarie… Și Zoladexul pe 9 februarie…

…Vineri 3 februarie 2017, Viața se va îmbraca în haine de gală pentru mine. Am înțeles acest lucru, aseară, duminică 29 ianuarie, când pe Radio România Cultural, remarcabilul om de teatru, doamna Mariana Ciolan, a prezentat un emoționat reportaj ca o avanpremieră a Premierei din 3 februarie, de la Rm.Vâlcea. Cu vocile autorului, creatorilor unui spectacol ce și-a stabilit o frumoasă altitudine!…

…Gata, uit de medici, mă pregătesc de Premiera de la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea, a 33-a din cariera mea. „Freud și Bunul Dumnezeu” este la a doua montare, acum, în Zăvoiul vâlcean. Premiera pe țară a fost, în 7 noiembrie 2013, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Un extraordinar One-man show creat, tulburător, de remarcabilul Actor Doru Nica (totodată și regizorul montării!), dublat de o superbă muzică originală compusă special de un mare Artist, Ilie Stepan… La Premiera arădeană, s-a râs și s-a plâns…

…După Premiera de la Arad, valorosul critic dramatic Ion Parhon a lăudat mult Spectacolul în revista literară „Scrisul Românesc” (Nr.1, Ianuarie 2014), scriind, printe altele: „Dramatismul iubirilor ratate, singurătatea alergătorului pe culoarul lipsit de lauri al decepțiilor și vecinătatea otrăvită a deznădejdii sunt ferite de emfază ori de melodramă, fapt ce tinde să atragă spectatorul într-o confesiune sinceră și viu colorată ori la un dialog cu propriile sale experiențe sentimentale. Aș îndrăzni să spun că, din acest punct de vedere, regizorul și interpretul au lucrat poate chiar împotriva resentimentelor autorului-personaj principal, a rănilor adânci și nevindecate datorate caruselului trădărilor cărora a trebuit să le facă față. S-ar putea ca, în alte versiuni, să aflăm și chipurile înverșunării protagonistului în relația cu acelea care i-au înșelat credința și buna voința”…

…Prima din “alte versiuni” este spectacolul de vineri seara, la la Teatrul Ariel (director-cunoscutul actor Nicolae Poghirc, aplaudat și pe scena Naționalului craiovean). Versiunea scenică de la Rm.Vâlcea este gândită de regizorul Alin Holcă, totodată și autorul scenografiei și interpretul principal, lângă care vor apare actrițele Tatiana Serghi, Mihaela Mihai, Anca Olteanu, Diana Gherasim și Anca Șerban.

…O nouă versiune (a doua, deocamdată!) a piesei mele „Freud și Bunul Dumnezeu” pe care o va urmări la Premieră și reputatul om de teatru Ion Parhon!… Cum m-aș bucura să poată veni, vineri, în Zăvoiul de pe malul Oltului, cum și-a propus, și alt remarcabil om de teatru, Doru Mareș, cel care m-a scăldat în laude, după citirea textului!
…Săptămâna Paradoxurilor e în plină desfășurare pentru mine! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu pentru aceste zile pline, care, sunt sigur, vor fi și frumoase!

 

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (16). „VĂ MULȚUMIM!”, REFRENUL SPECTATORILOR PE FRUMOSUL POD DE TEATRU PESTE PRUT…

ianuarie 23, 2017 Fără comentarii

…Acum patru ani, remarcabilul actor, regizor și scriitor Petru Hadârcă (în fotografiel alături de MMI, autorul acestor notații), directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” Chișinău, a avut o idee strălucită: în fiecare an, să existe un schimb de spectacole, un veritabil mini-turneu cu 3-4 reprezentații ale primelor teatre din România și Republica Moldova. Ion Caramitru, directorul Teatrului Național |”I.L.Caragiale” București, a marșat imediat, entuziast, și cei doi intreprinzători creatori de spectacol au durat un atât de frumos Pod de Teatru peste Prut!…

…Finalul săptămânii trecute a însemnat a patra vizită a minunatei Trupe basarabene la București, cu un splendid triptic: „În ochii tăi fermecători’, o tulburătoare dramatizare după romane și nuvele semnate de atât de interesantul, dar uitatul Gib Mihăescu; „Aveți ceva de declarat” (titlul original „Puricele în ureche” de Feydeau) și piesa plină de poezie „Casa Mare” purtând semnătura valorosului literat basarabean Ion Druță. Spectacole la finele cărora Sala Studio, plină, avea să scandeze, dincolo de aplauze și ovații „Vă mulțumim!”…

…Erau mulțumiri adresate remarcabililor actori moldoveni, plini de sensibilitate, umor fin, dans și vibrație lirică în splendoarea de spectacol care a deschis turneul; de un comic debordant, „mortal”, vorba unei doamne de lângă mine, în care s-a râs cu lacrimi, în comedia lui Feydeau (în regia super-dinamică, fără o clipă de respiro a lui Petru Hadârcă) sau au îmbinat pe strune de lacrimă tristețea cu speranța…
…Erau mulțumiri și pentru cei care au realizat superbul Pod de Teatru peste Prut! Cei care au oferit un al patrulea moment magic în acest Eveniment de zile mari: lansarea, sâmbătă dimineață, în cadrul Conferințelor de tradiție ale Naționalului bucureștean, a lucrării de excepție „Geneza Teatrului Național din Chișinău, 1918-1960”, o Cronică în două volume, nobilă ediție îngrijită de freneticul Petru Hadârcă. Este o carte încântătoare, mai mult decât arheologia Arhivelor, este Istorie și Politică, este un curs de morală și moralitate în destinul teatrului românesc de dincolo de Prut. Este o lucrare care are suspans, în dezvăluirea atâtor Adevăruri târzii, majoritatea nebănuite măcar. De aceea am scris la începutul acestor rânduri că Petru Hadârcă este și un apreciat scriitor…

…În cadrul lansării ineditului volum, apreciind efortul celor două „Naționale” în ctitorirea și menținerea sub soare a Podului de Teatru peste Prut, am remarcat că fiecare dintre cei doi directori au deschis anul 2017 cu câte o piesă românească: la București, „Angajare de clovn” de Matei Vișniec, la Chișinău, „În ochii tăi fermecători”, fascinanta dramatizare și regia aparținând valorosului Alexandru Vasilachi. Semn de Visare pentru dramaturgia autohtonă, cam marginalizată, în general, Speranță cutez să zic, din moment ce este prezentă în proporție de 40% în repertoriul primei scene a României, Teatrul din Chișinău având pe afiș peste 60% texte românești!… Și, încă o constatare: atât Naționalul bucureștean, cât și cel basarabean nu doar că au deschis anul cu câte o piesă românească, dar au onorat cele două texte cu bijuterii de spectacol…
…Pe frumosul Pod de Teatru de peste Prut se scrie o fermecătoare Istorie românească! Vă mulțumim!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (15). BAHAMAS, AMERICA LUI CRISTOFOR COLUMB!

ianuarie 16, 2017 Fără comentarii

… Era iarnă, cu ger și nămeți, la București (și) acum patru ani. La Miami, unde abia sosisem, apa Oceanului avea 24 de grade Celsius!… Ducu și Karina mi-au oferit, atunci, cadou de Sărbători, o Croazieră, tur-retur, cu Norwegian Cruise Line, de la Miami la Nassau-capitala Bahamasului, țară în Arhipelagul Lukayan, cu vreo 700 de insule și atoli, care se află pe hartă prin nordul Cubei. Țărișoară ce și-a dobândit Independența față de Regatul Unit al Marii Britanii în iulie 1973 și care, pe când am pus și eu piciorul unde debarcase Cristofor Columb, în 1492, descoperind Lumea Nouă, Bahamasul, spuneam, avea, în 2013, vreo 330.000 de locuitori împrăștiați printre ape pe 13.940 km² de pământ. În 1718, Bahamas a devenit colonie britanică, după ce soldații Reginei au învins pirateria, în mijlocul Oceanului, unde altundeva… Aici, în Bahamas, aducea Marina Regală mii de sclavii răpiți de pe tot felul de ambarcațiuni ce navigau prin zonă. La Nassau era un mare Târg de sclavi, mi-a spus o localnică spilcuită, ca sclavia să fie abolită în Bahamas în 1834…

…După o noapte jumătate albă navigând pe Atlantic, distrându-ne într-un oraș plutitor -vaporul cu 12 etaje-,cu toate nebuniile, de la terenuri de baschet, piscine, alături cu găleata plină cu sticle de bere la gheață, baruri, săli de cinema, de spectacole de revistă, de concerte, la discoteci, expoziții, tot felul de restaurante și magazine, săli de gimnastică, piste de alergare în jurul vaporului, la fiecare etaj, am făcut întâiul popas, și am revenit pe…pământ, cu bărci ce ne așateptau la poalele Vaporului uriaș, pe o insuliță (Great Stirrup Cay) cumpărată de patronii norvegieni ai lanțului de vapoare Cruise Line, prin anii ’70. Cei vreo cinci-șase kilometrii pătrați ai insulei private, pe care ne-am fotografiat, la plajă, pe când la București erau zăpezi, fuseseră despuiați bine, cu doi ani în urmă, de un uragan teribil, ceea ce prin zonă este o obișnuință, fără ca peisajul selenar să mă sperie, cumva…

…Altă noapte pe Ocean, tot jumătate prin baruri, săli de spectacole și o expoziție de pictură modernă, unde eram la mine acasă, de s-au mirat și frumoasele fete ce păreau exponatele, aici am întâlnit și doi români angajați… Dimineața, la șapte, ne-am trezit liniștiți, de parcă „Orașul pe apă” n-ar fi mers. Eram ancorați și prinși cu cabluri groase de oțel în unul dintre cele șase cheiuri pentru vapoare uriașe, parcă vedeam șase peroane pentru trenuri. Un puhoi de „navetiști” pe Ocean, cât un cartier de oameni, s-a împrăștiat rapid pe străduțele din Nassau, capitala și cel mai mare oraș din Bahamas, cu vreo 250.000 de oameni, cifră ridicată pentru aceste ținuturi bântuit de uragane. Număr destul de puțini bătrâni în grupurile venite de la Miami, și mulți tineri, semn că nu prea mai rezistă acea opinie că „americanii se plimbă abia după ce ies la pensie”!… Parcă treceam prin decorul pentru un film englezesc de epocă, n-am văzut o căsuță cu mai mult de un etaj-două, toate fațadele sunt șterse de atâtea ploi și vânturi, uragane și arșiță umedă, mulți oameni săraci, am întâlnit și aici cerșetori. Nassau, situat în insula New Providence, loc pitoresc, cunoscut și ca district de afaceri, n-are nimic spectaculos la o primă vedere, îl epuizezi într-o jumătate de ceas… Vezi clădirea Parlamentului, bei o bere „made in Bahamas”, care nu-i deloc rea, într-un pub foarte civilizat, și începi să răsfoiești pliantele oferite din plin de cum intri în noua țară, la vamă…

…Orașul, numit în onoarea regelui William al III-lea, cel care a început glorioasa  Revoluție de la finele secolului XVII. Nassau a fost, cândva și centrul comercial al pirateriei, dezvoltat de Coroana engleză, care aducea aici negrii răpiți de pe navele cu sclavi. Sclavilor liberi li s-a dat dreptul să se stabilească pe insulă, fiind, apoi, exploatați ca forță de muncă. Prosperitatea insulei aride și a orașului-capitală a început după venirea loialiștilor americani și a sclavilor lor, ajunși aici după Războiul de Independență al Statelor Unite ale Americii (1775-1783). Ei au cultivat imediat insula New Providence, dezvoltând și două mari plantații, Clifton și Tusculum. În 1834, însă, sclavia a fost abolită în Bahamas. Dar, scriu pliantele, a rămas o linie nevăzută ce împarte insula, oamenii de culoare în Nord, albii în Sud. E de stat ceva vreme, aici, în mijloc de Ocean, pentru a studia o istorie tumultoasă nu prea știută… Răcorindu-te, firesc, din când în când, cu o bere-două Kalik, „Made in Bahamas”…

…Cert este că debarcarea lui Cristofor Columb în Lumea Nouă s-a petrecut, atunci, în  12 octombrie 1492, nu pe teritoriul de astăzi al Statelor Unite ale Americii, cum au învățat atâtea generații, la geografie și istorie, ci pe o limbă de pământ (unii susțin că s-ar  fi numit San Salvador!) din teritoriul de azi al statului Bahamas, unde Don Cristobal (în spaniolă!) a descoperit insulițele Santa Maria, Conception, Fernandina, Isabella și altele! Aici este… America lui Cristofor Columb, italian de origine (născut la Genova) și descoperitor al Lumii Noi ca trimis al… Reginei Spaniei, el murind , la 20 mai 1506, la Valladolid, în Regatul Castilliei (astăzi, Spania)! Câte surprize, paradoxuri și enigme ascunde Istoria!

…Cele opt ore petrecute la Nassau au însemnat, de fapt, pentru armata de turiști (turismul este sursa principală de venit în Bahamas!) vizita în uluitoarea Insulă Paradis. Se ajunge, acolo, cu șalupe în care încap, înghesuite, 30-40 de persoane, taie apa stoluri de bărci arhipline, cu câte un supraveghetor, veritabil ghid, bine pregătit, mereu vesel, mândru să te introducă în „Lumea de aici, din mijlocul Atlanticului”, cum mi-a fericit urechea cel din șalupa noastră. Armada aceasta din Bahamas cară oameni din toate colțurile lumii, ducându-i, în 20-25 de minute, realmente în Paradis. Sigur, există și două Poduri, cel vechi, din 1966, și cel nou, din 1990, arc modern de beton, cu felinare înalte și pastel de vegetație, aruncat între Nassau și Insula Paradis, dar turismul se face pe apă, cu șalupe și bărci-taxiuri…

…Insula Paradis. Paradise Island, Hot Island până la Finele celui de al Doilea Război Mondial, proprietatea unui antreprenor suedez… Ducu și Karina au mai fost în Paradisul de aici, acum au venit special să mă aducă pe mine, să mă fascineze și să mă simt mai bogat… Altă lume, aici, una ca din filmele nababilor, milionarilor, Monte Carlo, Nisa, Cannes, Saint Tropez, Capri, Rimini, San Remo, San Bonifacio, Costa Brava, Ibiza și câte și mai câte, mi-a dat Dumnezeu șansa să le mângâi cel puțin cu privirea, dar, aici, în Paradise Island, totul pare ireal, de pe altă planetă… Luxul uluitor, arhitectura ultramodernă, aerul au miros de parfumuri fine, și hotelul acesta uriaș, cărămiziu, „Atlantis”, în stil american, grandios, cum altul nu-i, răsărit, parcă, din Ocean, din Caraibe, unde cea mai ieftină cameră costă între 499 și 3.000 de dolari pe noapte, iar locuri nu mai sunt de 6 luni!… Ba, acest Hotel de super-lux, cu două inaugurări oficiale, una în 1998 și alta în 2007, deține și un record mondial: „The Bridge Suite” este cel mai scump apartament din lume închiriat vreodată, la, țineți-vă bine, 25.000 de dolari pe noapte, iar locuri nu mai sunt pentru următorii…zece ani!!! Logic, din moment ce aici vin mai toate starurile lumii, din film, muzică și sport, pentru care s-a deschis nu de mult un aeroport la nici zece kilometri de hotel, aici, unde s-a filmat, „Casino Royale”… Grădini luxuriante pornesc de cum cobori la debarcader, se văd terenurile de golf, semne indică drumuri spre scufundări, Parcul acvatic Atlantis, Casino Royale,… „Atlantis” este el un Paradis, cu un foaier enorm, opulent, modern, cu rafinament estetic. Te primesc 21 de restaurante, în interior și afară, cu separeuri sub palmieri aplecați pe ape, nu-s toate pentru pentru oricine, 19 baruri și opt discoteci, 11 piscine pentru toate vârstele, cel mai mare „Casino din Caraibe”, cascade, ruine subacvatice, amintind de Legenda Atlantidei… Este, aici, un lux din altă lume, nu mă pune jos, soarele ce arde criminal e problema mea… În Paradisul terestru sunt și oameni obișnuiți, stau, mai bine de un ceas, între cei mulți veniți să descopere, cu 30 de dolari intrarea, fascinația Labirintului din subteran, la poalele Hotelului gigant Atlantis, unde se află un muzeu imens, cu istoria locurilor, oameni, vremuri, firesc Columb, descoperitorul Americii, cotropitori, sclavia, și, mai ales, încântătoarea faună și floră din Bahamas. Îți trebuie cel puțin o zi, aici, să te bucuri de sublim, să alimentezi și sufletul și mintea, să notezi pentru o carte, să cutezi și Aventura pe toboganul ce coboară de la 60 de metri și intră într-un tunel de sticlă groasă, incasabilă, ce trece prin laguna în care fac curse înfiorători rechini… Câte ar mai fi de văzut, fie și în fugă, dar, la ora 6 PM, vaporul va pleca spre Miami, ce pedeapsă ar fi să rămâi singur aici, cum caută mintea mea de scriitor un posibil subiect… Plecăm, la ora fixată, și vom ajunge, fără escală, cu viteză, nu glumă, după 12 ore de mers, a doua zi dimineața, la Miami, în zori sub soare…

…Bolnav de geografie de mic (de aceea am și vrut să devin ziarist, căci fizic de matelot nu aveam!), am cumpărat două ghiduri, sperând să scriu, și documentat, nu doar sentimental, un Jurnal de Bahamas. Au apărut, însă, multe alte Idei, am scris opt piese de teatru, cartea Mondialului (de fotbal, of course!) brazilian, mi-am încărcat sufletul și tolba de amintiri rare cu Crăciunul și Anul Nou în Mexic,două volume de versuri, am fost navetist la Giurgiu, m-am văzut prins în istovitorul, dar rodnicul directorat, la teatru, timp de cinci ani, șapte ani și 22 de zile, am devenit fericit Bunic… Voi găsi timp și pentru Jurnal de Bahamas, nu-l pot uita!
…Bye, Bye, Bahamas! Ai fost o experiență fascinantă! Mulțumesc, și acum, Ducu și Karina…

…Privesc pe geam, azi, 16 ianuarie 2017, când zorile se spală de umbrele nopții, la București, așteptând alte ninsori. Parcul Tineretului e plin de zăpezi pure, copacii cântă o Simfonie albă, nămeți îmi înconjoară mașina abandonată, sub fereastra apartamentului, a fost și ger dur, minus 18 grade Celsius, s-a mai calmat, în casă e cald, cald… Și gândul îmi mai zboară o dată spre acea Croazieră de Vis, din urmă cu exact patru ani, una dintre nestematele unui bolnav de geografie, de Viață!

…Peste câteva ore merg la un bioenergetician, poimâine trebuie să ajung la medic specialist pentru un control serios, ca să nu zic grav!
…Bye, Bye, însorit Bahamas, nu te pot uita, mă plimb și acum prin sălbatica ta frumusețe vie…

Jurnal de iarnă (14). LEZIUNE, PARȘIVĂ LEZIUNE, CE CAUȚI TU ÎN VIAȚA MEA?!

ianuarie 13, 2017 Fără comentarii

…N-am avut de zece ani, de când mă știu canceros, o stare mai agitată în așteptarea rezultatelor unor analize-ghilotină (CT, Scintigramă osoasă), ca aceasta din ultimele 24 de ore. Azi, la ora 14, trebuia să fiu la Clinica Medas, de peste drum de Cișmigiu, să văd dacă e „To be or not to be?”… Am adormit pe la două, în noapte. La 5, în zori, îmi făceam de lucru la computer…

…La 10:30, am luat drumul Cișmigiului, nu mai aveam stare. Am coborât din Metrou la „Universitate”, să iau Bulevardul la pas, sub soare, sub țurțuri căzând din clădirea Univesității, traversând băltoace și trăgând de timp. Am oprit la mai fiecare vitrină, am servit o cafea, fără zahăr de vreo trei ani, m-a pus pe gânduri durerea din stânga prostatei, resimțită azi-dimineață, după vreo două-trei luni… Gând nebun: să fie un semnal, acest cuțit din stânga bazinului?! Piei, drace, ce m-a apucat!?…
…La ora 13:10, eram la Clinică. Am așteptat pe un scaun să fie pregătiți pentru analize trei pacienți. Încă un cuțit în abdomen, stânga, jos… Am primit plicul cu rezultatele celor trei Tomografii Computerizate cu substanță de contrast. Mi s-a spus să merg cu ele la doctorul care m-a trimis la analize. La oncologul care mă are în pază cu atâta pricepere și căldură umană, de opt ani… Asta va fi pe 9 februarie! Până atunci trebuie să fac și scintigrama osoasă, luni 16 ianuarie, am fost programat din decembrie anul trecut, la Medas-ul din Spitalul Regina Maria, situat, acolo, unde începe Bulevardul Mihalache…

…Desfac, totuși, plicul cu rezultate și-mi arunc ochii, așa, ca o curiozitate. Habar n-am eu de medicină, dar, de 10 ani (pe 9 martie 2017) de când lupt cu monstrul de Cancer, am învățat noțiunile de bază… Primele două foi nu-mi trezesc atenția… Ultima, însă… Citesc, scutur capul, și recitesc, pe rândul 3, la concluzii: „Leziune nodulară la nivel sacrat stânga în găurile de conjugare-de corelat cu o examinare IRM”… N-ajungea leziunea asta, mama ei… Că mă lovește în moalele capului și rândul al patrulea:”Micromodule pulmonar LID”… Aș vrea să-mi dau două palme, să mă trezesc! N-am avut până acum, de opt ani, de când fac, din iarnă-n iarnă, CT-uri și scintigrame osoase nicio…Leziune!

…Vreau să-mi citească un specialist foaia asta ca o Integramă otrăvită, dar domnișoara de la Desk îmi spune că numai oncologul care mă are în grijă îmi poate spune totul despre starea mea… Da,domnișoară, dar dacă mă perpelesc întrebările și supozițiile până pe 9 februarie, când sunt programat la Medicul oncolog care m-a tratat excelent de opt ani, fac atac cerebral!… Insist să mă ajute cineva, cu interpretarea rezultatelor, cotra-cost. Domnișoara este foarte amabilă, roagă un asistent să-i țină locul, îmi ia rezultatele și dispare cam cinci-opt minute… Vine și îmi spune că numai medicul care mi-a făcut investigația și a tras concluziile este în măsură să-mi explice „noutățile” din organismul meu. Revin miercuri 18 ianuarie, ora 14. 150 de lei mă va costa consultul. Îi mulțumesc pentru atitudinea ei nu doar civilizată, dar mai ales umană…

.. .O iau pe jos spre stația de Metrou de la Podul Izvor, am nevoie să-mi respire gândurile, trec pe lângă „Bulandra”, streșinile curg, lacrimile îmi spală obrajii sub soare. „Băi, ai înnebunit?! Stai să vezi exact ce spune specialistul!”, îl aud pe Alter-Ego-ul meu certându-mă… „Ai dreptate!, îi răspund. Lacrimile n-au dus niciodată spre piscuri… Trebuie să strâng din dinți, să mă cravașez dureros și să urc în continuare pe Golgotă!”… Încerc să-mi fac de lucru cu gândurile mele, vreau să fug de Leziunea asta blestemată, de tot ce înseamnă cancer, m-am plictisit de el… Nu pot să uit, însă, că Vărul meu cel mare și minunat, Mitică Bostan, a fost răpus, acum trei zile, tot de monstrul negru. El nu știa că-l hrănește, eu știu de zece ani…

…Orașul trece vesel pe lângă mine. Nu mă recunosc. Nu pot lega două gânduri. E un semn în stările noastre. Agitația mea neașteptată din ultimele ore era un semn de la Bunul Dumnezeu… „Și ce mai vrei, MMI-ule, ai furat zece ani Doamnei în negru, din 9 martie 2007, când ai fost operat întâia oară. Ehe, alții, operați, atunci, odată cu tine, sunt de mult între îngeri. Nu-l mânia pe Dumnezeu!… Bine că mai poți să aștepți consultul din 18 ianuarie, și cel din 9 februarie”, mă calmează Alter-Ego… Împletesc speranțe, poate leziunea asta pelviană nu-i legată de cancer, o fi de la vreo căzătură, poate doctorul n-a fost prea atent, cunosc atâtea cazuri… Gata, până nu mă întâlnesc cu expertul, trebuie să abandonez subiectul!… Să mă gândesc la altceva, neapărat Frumos, spectacolele de teatru care m-au încântat anul trecut (nu multe, dar existente!), la o femeie de top, nu și la cele două-trei ticăloase care m-au trădat sub semnul crucii, cu zâmbetul pe chip, cu hăndrălăul la ușă și cuțitul în mână, chiar dacă ne eram de caraulă pe taxi, la New York!… Gata, vezi, poți să evadezi din Alcatrazul Cancerului, hai să ne plimbăm, dragul meu MMI, prin New York, o să uiți de toate, o să ajungi și la Miami și Santa Monica, Doamne, ce frumoasă este Viața…

…O sun pe Mona, surioara mea, unicul punct de sprijin moral din țară. Mă întărește moral și îmi sugerează și un bioenergetician cunoscut, care i-a tratat cu succes și pe Alin și Sorana… Sigur că voi intra și pe această pistă… Mai am, doar, atâtea de realizat!… De azi în trei săptămâni, vineri 3 februarie, am premieră la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea, cu piesa „Freud și Bunul Dumnezeu”… Am terminat de șlefuit două noi piese la care țin foarte mult. „Da, dom’ne, dar să nu uiți scena cu șahul, cu tânărul care joacă șah în pușcărie, de unul singur, la două mâini, stânga cu dreapta. Dar, după cinci zile de fericire, unul dintre colegii de…apartament îi ascunde sau îi aruncă nebunii. Și fără nebuni ce să faci?!… Nu uita să introduci și scena asta, e super!”, îl aud pe Alter-Ego… Și mai sunt și minunatele Nepoțele din California, Genevieve și Celine, nu le-am văzut din martie trecut!… Nici pe Ducu și Karina… A știut el, Cel de Sus, de ce nu m-a lăsat să trec Oceanul, pentru Sărbătorile de Iarnă. Erau probleme de rezolvat, aici…

…Mă gândesc cum să articulez mai bine scena cu nebunii furați în piesa mea… Am și uitat de Leziunea aia blestemată, venită pe nepusă masa… La Piața Unirii, am mâncat o porție de creveți, excelent pregătiți, la micul restaurant chinezesc unde merg mai în fiecare week-end cu Maria și Mircea Robert, îi văd, parcă, lângă mine, glumim, bine că nu sunt, nu sunt eu într-o formă prea bună, oricât efort aș face.. Și dacă veselie nu e, degeaba ne întâlnim!…. Plec o stație de metrou spre casă. În cavoul de singurătate, grădina de scris care mă așteaptă…
…Trec liniile de tramvai pe verde, pe zebra de pietoni, gânditor, și mă trezesc cu un tramvai frânând dement la nici zece-cinsprezece metri. Privesc la vatman, n-am forță să-i zic una, semaforul arată roșu-roșu pentru el… Da, dar nu orice e normal este și adevărat!… Băi, băiete, ești nebun, îl taxez în gând, eu am de rezolvat problema cu Leziunea aia.., Leziunea aia venită, așa, ca un fulger, ca un trăsnet, pe cer senin, cum a apărut și cancerul în viața mea…

…Nu intru bine în casă, cu un braț de reviste și ziare, luate din Pasajul de la Universitate, că sună unul dintre telefoanele mobile. O voce feminină mă anunță că am de făcut scintigrama osoasă, luni dimineața, la 9:20, la Medas-ul de la Spitalul Regina Maria.Vreau să-i mulțumesc, chiar dacă știam, așteptam ziua de luni… Dar, cu greu articulează vorbele, spunând, totuși, că, dintr-o cauză… pe care ea o cam amețește, se suspendă analiza!… Bine, doamnă, dar mă sunați, azi, vineri, la ora 15:20, când nu mai pot face nicăieri o programare?! Este mai mult decât jenant, sunteți absolut de blamat!… Scuze, scuze… Eternele scuze ce ne țin pe loc, de nu mai crede nimeni în noi, și rămânem doar viețuitoare de trei parale…

… În orice rău există, însă, și un germene de bine, înțelept se spune în popor. Când am aflat că voi face scintigrama la Medas-ul de la Spitalul Regina Maria, mi-a revenit în cap coșmarul trăit, anul trecut, în februarie. Am făcut scintigrama osoasă la „Regina Maria”. Iar doctorul care a pus concluziile a încurcat piciorul meu stâng cu… dreptul. Pe film apărea o umbră mai veche la dreptul. Pe Buletinul de examinare a scris cu mânuța lui aiurită, înțepenită-n rutină, „piciorul stâng”. Am comparat, acasă, buletinul de examinare primit cu acela de anul trecut. Da, piciorul drept, în 2015, stângul, în februarie 2016!… Două zile am fost cu stângul în groapă… Noroc că doamna doctor oncolog a privit atent filmut dat și, deodată, a explodat: „Pe film este o umbră la piciorul drept, nu la stângul cum a scris! Unde i-a fost mintea?!… Sigur, e umbra mai veche de la piciorul drept!”… Gafa aceea m-a lovit când am aflat că voi merge la testare la acel medic-coșmar… Știe el Bunul Dumnezeu cum să le aranjeze!…

…Lupt, Doamne, scuză-mă că am avut, azi, la prânz, un moment de slăbiciune. Sunt, totuși, și eu, un biet Om!… Știu că mi-ai dat, nu o dată, puterea să am un moral tare ca Piatra Măiastră a lui Brâncuși!…
…Lupt, altă șansă n-am, Lupta este unicul meu Răsărit!
…Doamne, ajută-mă și de astă dată!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.