Jurnalul unui om norocos (1). Plec la Vârșeț! Să mă întâlnesc cu „Adolescentul din dubă”, fratele… „Pușlamalei de la etajul 13”!

decembrie 2, 2018 Fără comentarii

…Frumos sfârșit de 2018 pentru mine!… Miercuri, 28 Noiembrie, în prag de Centrenar, a apărut pe lume, Cavalerul Leonardo, primul nepoțel, după cele două minunate domnișoare, Celine și Genevieve, nepoțelele din Los Angeles!
…Marți (mereu trei ceasuri bune pentru mine!) 4 Decembrie, la Vârșeț, de cum intri în Serbia, venind de la Timișoara sau Reșița, va fi o premieră mondială, cum scrie pe afiș. A piesei mele „Adolescentul din duba cu sentimente de unică folosință”, în regia de excepție a lui Iulian Ursulescu și scenografia modernă semnată Sofija Lucici, într-o distribuție ce-i cuprinde pe Monica Baldovină Bugle, Ionel Cugia, Marina Valeria Jurca și Maricel Popa. Pe primii doi i-am aplaudat cu sufletul plin, acum 3 ani, mai exact în 13 iunie 2015, pe scena Naționalului din Vârșeț, cu ocazia premierei piesei „Animalul, acest om ciudat” (în regia tulburătoare a lui Iulian Ursulescu), și la Pitești, unde, în cadrul Festivalului Internațional al Teatrelor de Studio, acea extraordinară reprezentație – în care și actorii și spectatorii plângeau- a primit, la 21 noiembrie 2015, Premiul Cel mai bun Spectacol din Balcani!
…Ca, nici bine venit de la Vârșeț, să plec la Tg.Mureș, unde, sâmbătă 8 Decembrie, voi asisita la Premiera în România a coproducției, realizată în numele Centenarului, de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău și Teatrul Național Tg.Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”, cu piesa mea „Bal mascat cu Miss Liberty pe Queensboro Bridge”, pe afișul spectacolului, regizat de valorosul Kincses Elemer și în scenografia de ținută semnată Maria Miu, fiind „Miss Liberty, ultimul madrigal la New York”! În Basarabia, premiera s-a dat pe scena Naționalului „Mihai Eminescu” de peste Prut, în 22 noiembrie!…
…Revin la premiera de marți, de la Vârșeț. Cred că nu o pot prezenta mai bine decât citând prezentarea făcută piesei, ce a stat la baza spectacolului, de remarcabilul om de teatru Zeno Fodor în Prefața din volumul „Bărbatul cu trei picioare”, în care a apărut textul dramatic:

”ADOLESCENTUL DIN DUBA CU SENTIMENTE DE UNICĂ FOLOSINȚĂ este, într-un fel, urmarea firească a piesei „Pușlamaua de la etajul 13”, una dintre cele mai de succes lucrări teatrale ale lui Mircea M.Ionescu. Scrisă cu multă căldură, într-un cu totul alt registru decât celelalte piese ale volumului. Emoționează profund drama prin care trece un tânăr plin de calități, pentru a-și dovedi dreptatea în lupta cu niște ticăloși care obțin tot ce vor prin bani, poziție socială și relații, precum și victoria lui finală cu sprijinul acelei, cândva, „Pușlama de la etajul 13”, care s-a salvat prin tenis, ajungând performeră în SUA, dar s-a întors acasă, unde a devenit o excelentă ziaristă!… Final ce reprezintă și încrederea lui MMI în Luptă și existența (încă!) a unor oameni cinstiți, iar viitorul va fi al acestora, cu toate piedicile care li se pun în cale. Îmi place acest optimism!”

…Piesa aceasta am scris-o în Decembrie 2016, iar în martie 2017 am terminat a…opta șlefuire! Ea a fost agreată, în aprilie 2017, de un teatru din București, unde ajunsesem, împreună cu un regizor basarabean, chiar în fața semnării unui precontract. Dar, s-a schimbat conducerea teatrului respectiv, alte prietenii, invidii, antipatii, și peste “Adolescent” s-a așternut tăcere… La Chișinău, Sandu Grecu, regizorul “Pușlamalei de la etajul 13”, avea un proiect absolut inedit. Să monteze „Adolescentul”, dar acest spectacol să se joace într-un “coupe” de două zile, împreună cu “Pușlamaua”! Valurile vieții au înecat și această frumoasă Idee…

…Remarcabilul regizor Iulian Ursulescu, student de valoare al Legendarei Cătălina Buzoianu, a citit textul, în iunie, anul trecut, iar în august m-a sunat și mi-a spus că-l montează la Vârșeț, în decembrie! A dat piesa la tradus în limba sârbă, pentru subtitrare, unei prețuite scriitoare, totodată frenetic mesager al limbii române în Serbia, Niculina Ursulescu, și-a luat concediu, unde lucrează, la Novi Sad, iar…marți 4 decembrie 2018 sunt invitat la Premieră! Mai rar am întâlnit oameni atât de serioși și de sufletiști ca profesionistul Iulian Ursulescu!…Dacă “Adolescentul” nu este, în fond, decât un frate al “Pușlamalei de la etajul 13”, atunci, negreșit, trebuie reținut că Iulian Ursulescu, regizorul de preț, cunoaște foarte bine ambele Personaje: și Pușlamaua, și Adolescentul!…În 29 mai 2014, la Radio Novi Sad, în Serbia, se transmitea, în premieră, spectacolul de teatru-radiofonic “Pușlamaua de la etajul 13” în regia lui…Iulian Ursulescu! Una dintre cele 13 montări în 5 țări ale “Pușlamalei”!… Sper ca “Adolescentul” să fie și el norocos și să-i calce pe urme!

…Într-o briză de emoții tonice, mă pregătesc să plec, mâine dimineață, pe drumul bătut de cinci-șase ori, când o luam spre Belgrad ca să ajung în Italia, la o clinică de lângă Florența, iar ultima dată, în iulie 1986, în Lagărul din Latina!…
…MULȚUMESC, VÂRȘEȚ!
…MULȚUMESC, IULIAN URSULESCU!
…MULȚUMESC,TEATRUL NAȚIONAL “STERIJA” ȘI MINUNAȚI CREATORI AI SCENEI PROFESIONISTE ROMÂNE DIN VÂRȘEȚ!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

PIAȚA CHIBRIT, UNDE AM COPILĂRIT, FERMECAT DE LEGENDE!

noiembrie 24, 2018 Fără comentarii
…O fotografie rară, de Arhivă Sentimentală! Piața Chibrit, locul unde Bulevardul 1 Mai se termina în Calea Griviței, la doi pași de Podul Constanța, pe care trecea trenul spre mare, descoperită de mine târziu, prin anul III de facultate… Piața Chibrit, Ținut de neuitat al Copilăriei mele, pe strada Dornei, în stânga blocului Turn ce se vede în acest crâmpei de istorie, din 1964… Una dintre străzile amintind geagrafia României: Arad, Bucegi, Carpați, Dej, Mircești etc. Aici, în cartierul ceferiștilor, am venit pe la cinci-șase ani și am plecat la 31 de toamne bogate. Tărâmul unde și copacii fredonau „Rapid, Rapid, cadână zvăpăiată”, iar de Sărbători, când veneau colindătorii, minunatul meu Tătic le spunea că-i primește „cu Steaua”, numai dacă vor cânta „Rapidul sus răsare!”, ceea ce devenise obicei, și se buluceau copilandrii cartierului, căci tata era om de viață și foarte generos din fire…

…Aici este Cartierul în care, iarna, la intersecția străzii Dornei cu Ceremuș, în glasul roților de trenuri ce treceau la nici o sută de metri, jucam hochei, fără patine, cu două bețe legate și bătute în cuie să aducă a crosă, înghețam până-n noapte, de veneau părinții să ne cheme acasă, ne mai și certau, însă eram fericiți visând-ne hocheiști, sub becurile de pe stâlpii înghețați… Am jucat și mini-rugby, în curtea casei părintești, unde pusesem un but și am pustiit repede tot ce erau flori, rond de zarzavaturi, încingând miuțe de veneau nu doar copii, ci și părinții de pe două-trei străzi, ba intra în grămezile dezordonate și surioara mea Monica, la nici șase anișori… Într-o zi, printre spectatori, și băiatul unui mecanic de locomotivă de la câteva case de noi, un vlăjgan care căra câte trei-patru așa-ziși adversari, când l-am ademenit să între în terenul fericirii noastre. Juca fotbal la juniorii Rapidului. L-am întrebat dacă nu vrea să facă și rugby, că mi se pare foc de dotat pentru acest sport. N-a zis nu, nici da, dar în zece zile eram cu Emil în “Parcul Copilului”, citadela mulți-campioanei “Grivița roșie”, prezentându-l vestitului antrenor “Ahoe, un salut din vechea Troie”, poetul Tudor George! Minunea de om care m-a învățat să nu fumez  (n-am “ars” o țigară în viața mea!), să cred în mine și să mă țin de carte… Nu peste mult timp, Emil, băiatul mecanicului de locomotivă de pe strada Dornei din Piața Chibrit, Enciu Stoica pe numele din acte, a devenit titular în Naționala de rugby a României, care avea să învingă, în Giulești, puternicul “XV” al Franței!… După un deceniu de glorie, ecoul unei lovituri primite în acel meci dur avea să îl macine parșiv, ascuns, din păcate, irecuperabil…

…Fotbalul l-am început peste șinele ce duceau la Constanța, pe o tarla denivelată dinspre trenurile ce o luau spre Valea Prahovei, de câte ori nu visam că merg la Bușteni, unde părinții m-au lăsat la o gazdă, câte o lună în două veri, să mă fortifice aerul Bucegilor… Acolo am cunoscut farmecul maidanului, acolo am și învățat să înjur, la „Tremurici”, în triunghiul dintre liniile ferate, lângă un mic tunel părăsit, din război, ne hârjoneam în jurul unei mingi leșinate, ne băteam, nu glumă, cu „șmecherii” din Calea Giulești, și, tot acolo, am făcut întâia oară pe arbitrul de fotbal, la vreo 16-17 ani, când nimeni nu voia să mai arbitreze, că îl huiduiau toți… Iarna, acolo, lângă tunelul părăsit, era o nebunie, de dimineața până-n noapte ne dădeam cu săniile și cu foi din plastic de pe dealul de trei-patru metri înălțime…

…Piața Chibrit, de unde, pe când trecusem de opt ani, la două duminici, părinții mei mă duceau pe Calea Griviței, spre Gara de Nord, cu tramvaiul nr. 6 sau nr. 10, două stații, coboram la poalele Podului Grant, îl treceam la pas, intram fascinat la Teatrul Giulești, la matineu, îmi plăceau spectacolele de teatru, asta și voiau să știe ai mei, după două ore și ceva luam prânzul peste drum, la o terasă, nu erau blocuri, pe atunci, prin ’53-’54, era un lăutar ce-i cânta lui tata la ureche, după ce terminam masa, neapărat cu două clătite cu dulceață de cireșe amare, mama pleca singură peste șine, pe Podul Grant, spre casă, eu cu tata urcam în tribuna a II-a a Stadionului Giulești, descoperisem și fotbalul, îmi plăcea și el, îmi place și acum, ca și teatrul, patimile mele fără de sfârșit pe care minunații mei părinți, Dumnezeu să-i odihnească-n pace, le-au sădit în sufletul meu atât de curat, la acea vârstă…

…Piața Chibrit, unde l-am avut vecin pe Nea Tinel Stănescu, „Zimbrul” fără de egal în poante, stătea în blocul din colțul străzii Dornei, de cum treceam linia de tramvai… Și pe Bebiță Năsturescu, el locuia în blocul ca suspendat deasupra Podului Constanța, pe sub care treceau tramvaiele nr. 6 și nr.10, al doilea cotind la stânga, pe Șoseaua Chitiliei, de unde se făcea o stradă, tot pe stânga, acolo, un an, am fost elev la “Costeasca”, Liceul nr.6, ce s-a mutat, apoi, în Pajura… La o stație de tramvai, lângă Liceul “Aurel Vlaicu”, locuia Dan Coe, și Dinu cel mic, Costică, îl invidiau toți pentru prietena lui, o blondă trăznet, pentru cei doi fotbaliști-fotbaliști chiuleam de la școală să-i vedem în echipa Rapidului… Colegă de cartier, ba un an și de liceu, la „Costeasca”, și Margareta Pâslaru, o voleibalistă de îngropa mingea când apărea la fileu… Iar la doi pași, a copilărit o altă Regină a muzicii ușoare românești, Angela Similea, pe care, întâia oară, am aplaudat-o în Sala de festivități de la uzina „Laromet”, unde făceam, la capătul tramvaiului nr. 6, practica de licean…
…Doamne, și câte atâtea alte amintiri de vis n-am în Piața Chibrit, acolo, în fotografia asta ce m-a răscolit până la Lacrimă!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

La 26 august, acum 71 de ani, la Pitești, s-a născut  UN NEMURITOR: NICOLAE DOBRIN!

august 26, 2018 Fără comentarii

Mic Poem pentru UNICUL HAMLET al Fotbalului Românesc…

Într-un timp
Normal
Dobrin
Ar fi jucat
Imediat
La Real,

Acolo
Îl aclamau
Toreadorii!
Unicul
partid
i-a barat,
însă,
rapid
drumul
spre Madrid,
Poarta
Spre Gloria
Lumii.
Ceaușescu
Avea,
chipurile,
Grijă de popor
Cum să nu mai
Avem
Acasă
Fior
Din
Magia
lui Dobrin,
“Să se bucure
De el
Străinii?!
Să-și numere
La ei
Țechinii?!
Dobrin
Este
Bun național,
Să joace
Numai acasă
Pentru români”,
Dixit
Tiranul.

Acasă,
Lumea
Aștepta
Prințul
Să apară
Noaptea
Sub
Lună plină
Măcar
O repriză
în Națională
Să înnobileze
Mundialul aztec
În grupa de foc
Cu Anglia,
Cehoslovacia
și
Regina-Reginelor,
Brazilia.
La Guadalajara,
Dobrin
ar fi fermecat lumea
Cu fotbalul lui
Sunet-fior de vioară!

Angelo, însă,
Tiranul nostru,
Nu al Padovei,
Plus
Camarila
“Câinilor roșii”
Și vreo doi
Ziariști
Otrăviți
L-au exilat
În tribună,
Fără pașaport
Fără
Drept la replică.
Prințul n-a dansat,
În vara lui ‘70
Printre azteci,
Măcar
O clipă,
Gând
De recunoștință
Pentru calificare
Păgânii
I-au și arestat
Clipa de-o viață!

Crima
De la Guadalajara
A întristat,
revoltat,
Țara,
Dobrin
A rămas,
Ce folos,
Prinț nedreptățit,
Neuitat!

Peste
37 de ani
Într-o emisiune TV
“Idoli și Legende”
Live
Nicolae Dobrin
și
Ștefan Iordache
Două genii
Unul lângă altul
În platou,
La Telesport,
Și încă un ceas
Și jumătate
După,
La o cafea
Și-o țigară.
Marele Actor,
Uluitorul Hamlet
Al Teatrului Românesc
Fascinat
Că stă lângă
Dobrin,
“Un dar dat de Dumnezeu
Nouă,
Românilor”,
L-a tot întrebat
Pe
Nefericitul
Prinț
Care-i
Adevărul-adevărat
De ce
N-a jucat
La Guadalajara?!
Prințul
Însingurat,
Unicul Hamlet
Al Fotbalului
Românesc,
El,
Nicolae Dobrin,
Prințul din Trivale,
Ne-a pus
Să jurăm
În fața
Lui Dumnezeu
Că nu vom
Spune
Nimănui,
Nu vom scrie
O literă
Fără aprobarea lui.
Am jurat,
Împreună cu
Ștefan Iordache,
Sub crez sincer în Dumnezeu!
În mare,
Știam
“Asasinii”,
Dar ce ne-a
Mărturisit
Marele nedreptățit
Ne-a făcut statui!
Cum lumii să-i spui
Când am jurat?!
Ce păcat
Că Prințul
A pus lacăt
Adevărului
Condamnându-ne
Să-l luăm cu
Noi,
Acolo,
departe,
departe…

La despărțire,
Dobrin
S-a răzvrătit,
Certând,
Parcă,
Destinul:
“N-a fost nicio
Crimă
la Guadalajara!
Dumnezeu
îi va judeca,
Eu i-am iertat!”

Prințul a iertat
Niște pigmei,
Bieții de ei!
Prințul
N-a abdicat
de la
chinul
Sublim
de a fi Om!

Niciun român n-a uitat
Cum un Prinț
A fost asasinat
La Mundialul mexican,
Guadalajara,
Guadalajara,
Nu pot să mai ascult
Mariachis,
Mă înec
În lacrimi!

(Din volumul de poeme „Ambasadorii mei din Olimp”, apărut anul trecut!)

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Încă un Mondial văzut de-acasă! (24) VISUL S-A TERMINAT!… FRANȚA a luat, la pas, Mondialul rus, CROAȚIA rămâne Regina Vieții!

iulie 15, 2018 Comments off

…S-a încheiat Mondialul-Kazaciok. Cel cu recordul de „bombe”. Cu o Finală nebănuită, la Moscova, Franța-Croația, câștigată la pas de „Cocoșul galic”, cu 4-2 (2-1). După 20 de ani, al doilea titlu mondial pentru Franța, meritat, trupa lui Deschamps (al treilea nume din fotbal, după brazilianul Zagallo și neamțul Beckenbauer, care câștigă titlul mondial și ca…jucător și ca antrenior), team-ul „albastru”, spuneam, reprezintă o Generație de mare valoare, cu greutate, fără, însă, să facă, astăzi, un „joc magnific”, cum am auzit un comentator pe final de meci. Băieții de la Paris erau favoriți și astăzi, chiar dacă superba trupă din Zagreb făcuse un Mondial incredibil. Numai că marele dezavantaj al croaților era oboseala, amplificată de cele trei meciuri cu prelungiri și penalty-uri (trei meciuri X 30 de minute=90 de minute, adică o partidă în plus!). Semn, logic, că „zarurile trebuiau aruncate” în prima repriză! Asta știau, probabil, arbitrul argentinian Pitana (o șulfă cu fluier!) și mai-marii de la FIFA care au supravegheat noul alibi numit VAR. Așa că, în min. 18, centralul parșiv a dictat o lovitură liberă CARE NU A FOST, la cam 25 de metri, lateral dreapta, excelentul Griezmann a trimis perfect mingea în mijlocului careului mare, unde Pogba era în ofsaid, nesemnalizat, dar, neatenția lui Mandzukici l-a făcut să trimită mingea în propria poartă: 1-0 pentru francezi, întâiul autogol în cele 21 de finale ale Cupei Mondiale!…

…Nefericitul vârf al lui Juventus, care adusese victoria cu Anglia, a încercat rapid să-și spele rușinea, s-a zbătut cu valoroșii fundași francezi, numai că, în min.25,masivul atacant croat a fost trântit în careul francez, penalty CLAR, dar nu-l acordă nici Pitana cel orb, nu intervine nici VAR!?! Noroc, pentru spectacol, că, în min.28, bravii croați revin pentru a patra oară în ultimele partide în care au fost conduși, și Perisici reușește o fază de maestru, își face minge pe piciorul stâng și de la 15 metri prinde o ghiulea fără replică: 1-1! Franța știe, însă, că acești croați formidabili nu trebuie lăsați să mai schimbe tabela și au trecut la contraatac. Nu i-a mai ajutat nici centrașul și acarul pirat Maidana, ci un croat, Vida, care, nemarcat de nimeni, a trimis inconștient, impardonabil, în corner, mingea, cu…capul, de la 30 de metri!?! Lovitură de la colț care se termină cu altă neatenție majoră, a excelentului Perisici, în fața portarului său, unde nu-și lipește mâna și comite henț. PENALTY CLAR. Șmecherașul de la centru tace chitic, jucătorii francezii protestează, până la urmă aflăm că există și un VAR, acolo, sus, de data aceasta cercetează faza, în joc era Franța, doar, nu-i așa, domnule Infantino (șef FIFA!)?! Minunatul Griezmann nu poate rata execuția de la 11 metri și e 2-1 pentru „Les Bleus”!
…La reluare, Visul croat se destramă văzând cu ochii, eroii din meciurile anterioare sunt obosiți, în timp ce francezii pe val dau o lecție de organizare a jocului și de pragmatism, ducându-se rapid la un…nebănuit, nici de ei, poate, 4-1 !!! Pentru că, după o uluitoare cursă a vitezistului Mbappe, deschis fantastic de Pogba, în min. 59, fundașii lui Dalici se precipită, nu pot dezamorsa faza fierbinte, mingea va fi pierdută, în careu, de Griezmann, dar va ajunge în afara careului mare, la 18 metri, de unde Pogba va pinde un tun necruțător: 3-1. Peste șase minute, „les jeux sont faits”: Mbappe prinde și el un șut…nemuritor, de la 22 de metri, iar tabela râde pentru francezi, plânge sub ploaie grea pentru croați: 4-1!!! La Paris, pe Marile Bulevarde, s-a pornit Nebunia…Ospățul cu goluri nu s-a terminat pe „Lujniki”, continuă după greșeala de Gâgă a excelentului, altfel, portar Lloris, care a vrut să-l dribleze pe Mandzukici, la 6 metri, însă a gafat ca în curtea școlii și croatul și-a spălat autogolul: 4-2!…Acum, chiar nu se mai poate întâmpla nimic, chiar dacă, în min.83, ca la o comandă de geambaș, Rakitici e oprit fals din cursa spre poarta franceză, așa să nu se petreacă vreo minune, nedorită, acolo, sus, la loja cu don Infantino și VAR-ul lui pătat! Ploaia vrea să spele totul de rele, iar, dacă Festivitatea din deschiderea Finalei a fost o splendoare, având printre interpreți nume grele- Nicky Jam, Ronaldinho, Will Smith, Istrefi-, Gala Premierii s-a ținut sub o torențială de i-a murat pe toți, inclusiv pe distinsa Doamnă Președinte a Croației, Kolinda Kitarovici, din moment ce, două-trei minute, n-a existat decât o umbrelă, firește, doar pentru Țarul Putin care, nu-i așa, nu se poate prezenta plouat la…Finala lui cu Trump, mâine, la Helsinki?!

…Felicitări, Franța, ai câștigat pe merit, en fanfare!
…Prețuire, Croația, Regina Vieții! Pentru că mai toți dintre jucătorii vice-campioanei mondiale de astăzi, s-au născut și crescut printre obuze, cadavre, rafale de gloanțe, sânge, ruine, sunete sinistre de alarmă antiaeriană, în acel cumplit război de zece ani din fosta Iugoslavia. Pentru mine, minunații fotbaliști croați de astăzi reprezintă un triumf asupra morții, încât numesc această sublimă Națională croată o REGINĂ A VIEȚII!

STATISTICĂ FIFA. FRANȚA-CROAȚIA. *ȘUTURI: 7-14 (pe spațiul porții:6-4) *CORNERE: 2-6*PASE: 285-529 *POSESIE: 34%-66%. FAULTURI: 13-13. CARTONAȘE GALBENE; 2-1.

*CEL MAI BUN JUCĂTOR AL TURNEULUI FINAL: LUKA MODRICI (CROAȚIA)
*CEL MAI TÂNĂR MARCATOR LA MONDIAL: KYLIAN MBAPPE (FRANȚA)
*CEL MAI BUN PORTAR: THIBAUT COURTOIS (BELGIA)
*GOLGETERUL EDIȚIEI 2018: HARRY KANE (ANGLIA)

Încă un Mondial văzut de-acasă! (19) CROAȚIA A REZISTAT LA „RULETA RUSEASCĂ”!… PUTIN NU MERGE MAI DEPARTE!

iulie 8, 2018 Comments off

…Noapte nebună, la Soci, în briza Mării Negre, în ultimul duel din „sferturi”, Rusia-Croația!… Într-un meci dominat enorm de miza lui, ultimul loc în semifinale, cu vedere spre Podium!… Că Sbornaia nu e decât o echipă de luptă, de heirupism, nu mai era nevoie de vreo demonstrație. Numai că în noaptea asta și-a schimbat brusc fața, de parcă a suferit o operație estetică: nu a mai pus “autobaza” în poartă, cum s-a întâmplat cu Spania castelelor de nisip, ci a atacat din plecare pe toate fronturile! Șoc pentru mai toată lumea, încât nu mai înțelegeam prea bine ce se întâmplă cu Echipa care a învins cu 3-0 Argentina, Croația, team-ul favorit! Nu-i prea recunoșteam, sub presiune, pe mulți, inclusiv pe valorosul portar al lui Monaco, Danijel Subasici, în special la primul gol al rușilor, din min.31, când Cerîșev, jucătorul lui Villareal, a șutat ca un maestru, de la vreo 22 de metri, însă goalkeeperul croat era plecat prin careul mic, de parcă aștepta să joace la Casinoul din Monte Carlo!… Noroc că egalarea a venit repede, în min.39, când Mandzukici, a luat-o pe stânga, a centrat perfect în careu de unde Kramarici (de la Hoffenheim) a găsit o imparabilă lovitură de cap. Egal, 1-1, după 90 de minute, cu ratări de ambele părți, inclusiv o bară a lui Perisici, în min. 60!… Și cu un mare suspans in preajma finalului celor 90 de minute clasice, prefigurându-se o catastrofă pentru croați: in min. 85, salvând in ultima clipă un corner, portarul Subasici s-a zvârcolit pe gazon, acuzând dureri cumplite la piciorul drept! Croația a înghețat, antrenorul Dalici făcuse cele trei înlocuiri și risca să joace fără excelentul portar minutele de până la prelungiri, cinci, șase, când ar putea beneficia de noua lege introdusă la acest Mondial: se poate opera și a patra înlocuire, in cele 30 de minute de prelungiri! Bravul Subasici, însă, a strâns din dinți și a trecut la treabă in poarta sa! Și ce muncă de galeră îl aștepta între buturile “Cravatei”…

…Egal și după cele 30 de minute de prelungiri, în care, pe final, in plin asediu rus, portarul croaților a făcut minuni in două clipe de Viață și de Moarte! După un meci-calvar, la finele a două ore de luptă totală, până la epuizare, Bătălia de la Soci s-a încheiat la 2-2! A marcat primul croatul Vida, la cornerul executat de inepuizabilul Modrici, în min.101, 2-1! Nu s-a scăpat, însă, de “Ruleta rusească”, în care unul va muri, căci, într-un final de infarct, în min.115, brazilianul naturalizat în Rusia, Mario Fernandes, a egalat, cu „cap” din 6 metri, după o lovitură liberă de la 16 m. dreapta, pe atacul gazdelor: 2-2!
…De acum înainte, la Bal sau la Spital, cu jucători abia ținându-se pe picioare obligați să joace la Loteria penalty-urilor de departajare, mai bine zis „Ruleta rusească”, în ton cu Mondialul-Kazaciok, când nimeni nu știe care-i glonțul ucigător ascuns printre cele oarbe!… Încep rușii, ratează Smolov, sau găsește o mână în plus reînviatul Subasici!… Transformă primul croat, Brozovici, de la Inter Milano… E 1-0 pentru băieții din Zagreb, dar „ruleta” abia a început… Seria a doua, transformă Dzagoev, pentru gazde, ratează…Kovacici de la Real Madrid! S-a făcut egal și la penalty-uri: 1-1. De acum, rușii vor rata prin brazilianul Mario Fernandes (șut pe lângă poartă!), cel care dusese meciul la penalty-uri, în timp ce dintre elevii desemnați de Zlatko Dalici să execute, nu va mai rata niciunul! Transformă Modrici (adevăratul căpitan de echipă, care a făcut un meci excepțional), Vida și Rakitici-tot el ultimul executant cu sânge rece, precis ca un computer, în momentul acela când stadionul e un vulcan, iar gazonul și secundele ard, ultimul, salvator, ca și la meciul cu danezii: 4-3 pentru croați, după acel 2-2 în 120 de minute de joc! (Pentru statistică, Ignașevici și Kuziaev au transformat pentru gazde, dar inutil!) 6-5, scorul final al unei bătălii care parcă nu se mai termina… UN MECI PENTRU ISTORIE!…

…O calificare superbă a Croației, prin care giuvaierii Modrici și Rakitici, de la Real Madrid și Barcelona, răzbună și Spania, trimisă acasă de…ruși, la penalty-uri!… Croația care, la Coupe du Monde, Franța 1998, a cucerit medalia de bronz, după un halucinant 3-0 cu Germania, după ce, mai înainte, trimisese acasă Naționala României, cu un 1-0 semnat de Suker, dintr-un penalty care, sincer, nici astăzi,după 20 de ani nu bag mâna-n foc că…a fost! Asta este Istoria..:
…Rusia și-a depășit cu mult condiția, în primul rând, printr-o pregătire fizică incredibilă, eliminând, la penalty-uri (!), Spania, dar nu a putut merge mai departe, pentru a-și depăși și unica performanță la un Mondial, cel englez, din… 1966, World Cup la care URSS a terminat pe locul IV!…
…Putin nu merge mai departe, stă la Kremlin, dar nici nu părăsește Mondialul rus pe ușa din dos! Probabil că, anticipând finalul in doliu de la Soci, nici n-a venit la meci, trimițându-și servantul, premierul Medvedev!
…Acum, pentru locul IV și, mai ales, Podium se vor duela, în semifinale: Franța-Belgia (marți 10 iulie, la Sankt Petersburg) și Anglia-Croația (miercuri 11 iulie, la Moscova).

…S-a calificat, astăzi, și Anglia, care își reface visul de mărire după…52 de ani, din 1966, când a câștigat Mondialul la ea acasă, cu sprijinul jenant al arbitrului sovietic Teofil Bahramov la o tușă în finala cu Germania (4-2)?!.. Acest 2-0 al întineritei reprezentative britanice, astăzi, cu Suedia, a venit și ca o răzbunare a noastră, suflet de microbiști care nu putem uita că, acum 24 de ani, în 10 iulie 1994, la Palo Alto, lângă San Francisco, tricolorii noștri erau eliminați, la penalty-uri, de Suedia!… Atunci, vikingii nu cred, nici astăzi, că au fost mai buni decât noi, doar au avut mai mult noroc!… Astăzi, Suedia a jucat ca una dintre echipele slabe și plictisitoare de la Mondialul rus, tresăririle din final fiind stopate de excelentul portar britanic Pickford, de la Everton!… Noi, din nefericire, în fața Televizoarelor… Răzbunate și Italia , Olanda, barate la calificare de vikingi!
…Acum, în miez de noapte nebună, putem spune:
…Do Svidania Rusia!…
…Drum bun spre prima ta finală, Croația, minunată țară cu numai 3,5 milioane de locuitori demni!
…Din păcate, astăzi, total neașteptat, a spus „La revedere” și Simona Halep!… Bye, Bye, Wimbledon 2018, Mondialul nostru…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

DRUMUL MEU SPRE LIBERTATE A ÎNCEPUT, ACUM 32 DE ANI, LA 4 IULIE 1986!

iulie 4, 2018 Comments off
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

 

…4 Iulie 1986. Plecam din București, cu o Dacia 1300, spre…AMERICA! Aveam 41 de ani, eram realizat, sentimental, profesional și financiar, dar lăsam gazetărie, dramaturgie (6 premiere la activ!), scumpii părinți, sora Mona, soția Cornelia, colegi și prieteni, pentru Libertatea piciului meu Ducu, pe atunci de 10 ani!… Viza pentru America am luat-o, după cinci luni și zece zile de dureroasă așteptare, in Lagărul de refugiați politici din Italia (Latina și Roma), unde am dormit cu spaime și un ciocan sub pernă, unde am cărat mobilă la etajul 6, am spălat pizzerii și closete, am săpat șanțuri la Vitinia, am cosit iarbă și încărcat la betoniere la Ostia!… Și unde, popularitatea de comentator sportiv m-a salvat de la mutilare, fanii mei, Microbiștii, cărora, seara, în fața Grajdurilor de la Latina (80 km. Sud de Roma), le povesteam despre Dobrin, Dumitrache, Rică Răducanu, Balaci, Marcel Răducanu, despre Sevilla 7 mai 1986, unde am fost trimis al ziarului “Sportul”, împreună cu profesorul meu marele Ioan Chirilă și m-am întors la București… Iar ei mă apărau de “cârtițele” Securității, unul urma să îmi taie tendonul de la un picior, altul să umble cu o șurubelniță in capul meu!…

…Ca intr-un film sau piesă tare, potențialii mei agresori, Nelu și Iani, “îmbârligați” (termenul lor preferat!) de Pedro, care-și făcuse o facultate la Timișoara și ajunsese recepționist la pensiunea de profugi “Claudia” din Roma, racolat de “băieții cu ochi albaștrii”, erau unul fan UTA, altul Poli Timișoara, mă știau de la TV, și au devenit păzitorii mei! Ba, intr-o seară, m-au dus in fața unei biserici și l-au implorat pe Dumnezeu să-i ierte pentru ce urmau să îmi facă, fără să știe că eu trebuia să fiu mutilat cu sânge rece… După care m-au invitat la un restaurant, am mâncat ca niciodată in cele două luni de Lagăr, m-au întrebat câte-n lună și in stele despre UTA, Poli Timișoara, Craiova și Rapid, despre Duckadam la Sevilla, erau Fericiți. Am înțeles rapid că “prietenii ziaristului și dramaturgului, care va scrie o carte despre ei”, cum se făleau, făceau tot felul de nebunii, furau rulote cu oameni in ele, mașini, îmi săltaseră și Dăciuța mea, mi-au adus-o a doua zi și m-au ajutat să o vând la un preț bun, erau unși cu toate alifiile, știau toate relele, șuteau din tot felul de magazine, intr-o zi, când am căzut la pat cu febră mare, au intrat ca o vijelie in camera mea, și a colegilor de suferință și speranță Gigel și Romeo, și-au scos hainele și au deșertat vreo trei kilograme de alimente scumpe și cutii de medicamente, categoric furate, și au început să țipe că, dacă mi se întâmplă ceva rău, vor răspunde cu toții in fața lor! Au ieșit deciși să meargă la Recepție, să-l “aranjeze” pe Pedro, cu șurubelnița ce mi-era destinată, i-am implorat să se potolească, altfel, mutilarea “cârtiței” va aduce Poliția și pot fi probleme pentru toți, iar eu mă chinui in Lagăr, ca să-mi văd feciorul și soția în America…
…Și dramaturgia, Amanta mea Thalia, părăsită brusc și dureros, avea să mă ajute, piesa mea, comedia politică de mare curaj “Aventura unei femei cuminți”, cu premiera in 1981, la Teatrul Bacovia, jucată de 286 de ori în toată țara, dar interzisă în turneu la Naționalul bucureștean (două spectacole Sold out, în 10 mai 1984), pentru că am fost un ticălos dând de înțeles că “To’arășa nu e femeie cuminte?!”, fiind numit năpârcă capitalistă, piesa aceea, spuneam, m-a ajutat să obțin Viza pentru USA! …
…Spre care am zburat de la Roma, in 19 Decembrie 1986… Alt surghiun și între Zgârie Nori, cinci ani și jumătate condamnat la “carcera galbenă”, taximetria, Academia Vieții, pe timp de noapte, cu pistol la tâmplă și cuțit in ceafă, dar și pasageri de Legendă, Zorba Grecul, Greta Garbo, Imelda Marcos, Fata lui Fidel Castro… Pe timp de zi zămisleam, primele trei luni în subsolul vilei regretatei mele verișoare Tory, apoi în apartamentul meu de două camere, din Roosevelt Island, întâiul ziar de sport in limba română în afara Țării, “Lumea Sporturilor”, devenit din vara lui ‘89 și “Lumea Noastră”… Sigur că, azi, dacă mi s-ar oferi un milion de dolari n-aș mai putea repeta fantastica experiență de viață în care numai Bunul Dumnezeu m-a ținut viu…
…Zbuciumul meu, veritabilă “Condamnare la Libertate” n-a fost in zadar! Ducu este realizat, fericit, acolo, departe, în California, cu Tezaurul lui-Genevieve și Celine, nepoțelele mele de aur!
…Da, a meritat să risc totul, acum 32 de ani, în fond nu mi-am făcut decât datoria de părinte, chiar dacă nu cred că voi mai lua vreodată avionul spre Los Angeles!
HAPPY BIRTHDAY, AMERICA!

MAREA MEA MAI FRUMOASĂ DECÂT OCEANUL…

iunie 23, 2018 Comments off

 

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
MAREA MEA MAI FRUMOASĂ DECÂT OCEANUL!…AM MAI VENIT, ȘI AZI, LA TINE! ȘI, NU MAI ȘTIU A CÂTA OARĂ, AM DANSAT CU SIRENELE…

 

…Astăzi, in ziua Solstiuțiului de vară, 21 iunie 2018, te-am găsit Marea mea mai frumoasă decât Oceanul, în zona plajei “Modern” din Constanța, unde am poposit, timp fugar, pentru Festivalul de Teatru, boală veche … Arăți, și astăzi, minunat, ești caldă, îmbietoare, m-ai văzut, m-ai simțit în dansul meu de nici jumătate de oră cu Sirenele ascunse-n cântecul tău de valuri albe. Fascinat mereu de tine, Mare, căci de fiecare dată când ne atingem simt o nebună “Poftă de Viață”, sentiment sublim pe care n-am știut să-l traduc in engleză legendarului Zorba Grecul, când a urcat, ca un miracol, in office-ul meu galben, taxiul, la New York, in primăvara lui ‘95!…


…Te rog, te implor, iubita mea în taina vieții, nu-mi pune întrebări pământene, nu știu dacă te voi mai vizita, vreodată, sunt obosit, Pescăruș invășmântat in valuri și alge, vreau să zbor ca niciodată, dar, parcă port aripile lui Icar… Și nu știu să traduc în versuri pentru tine, nu pentru Zorba, Zborul meu nalt, fără aripi, doar cu sufletul, mereu plin de tine, Marea mea Multicoloră sentimental mai frumoasă decât Oceanul, Atlantic, și Pacific, și Indian, în care Destinul m-a scăldat, dar numai tu m-ai înecat, o Clipă, Clipa de-o Viață, în Nemurire!

E BINEEEEEEE!… DOAMNE, CÂTĂ GRIJĂ AI DE MINE…

aprilie 14, 2018 Comments off

… Azi dimineață, mai bine zis cu zorile pe umeri, mi-a fost foarte rău. Am crezut că mă va înghiți un Hău! N-am cunoscut vreodată acest fior de neviață, să fie ultima mea Clipă, Clipă, clipa de Viață, Viața de-o clipă, nu mai eram eu, mă golisem de mine, nu mai era nimic in mine, in jur, nu știu cum de nu m-am prăbușit în baie, în Pustiul din apartamentul meu, cu privirea spre Parc, nu spre Moarte, cum scria Cioran!… Știam, doar, că trebuie să plec la analize, mi s-a cerut să le repet după două săptămâni! Cu greu am făcut dușul, tot voiam să mă întind pe jos, în baie, pe hol, oriunde, nu eram, însă, năuc, raționam, dar nu era corpul meu, nu mai aveam picioarele mele… La 8:30, am plecat târâș spre Gara de Nord, nu, nu luam trenul de Sinaia, pe lângă care am trecut joi, venind de la Tg.Mureș, și mi-am promis să urc la Cota 1400, n-am mai fost de mult, acolo… Lângă Gara de Nord, pe “Dinicu Golescu”, am găsit, după… 9(nouă!) luni, Laboratorul unde să îmi fac Analizele fără să plătesc, prin Casa de Sănătate, la care am cotizat toți ani in care am lucrat la statul român, dar de 9 luni, același răspuns:”N-avem fonduri!”… Unde sunteți, mama voastră de fonduri?!…

…Azi am fost băftos, au fost fonduri, dar in țara mea natală, dacă vrei să te rătăcești, întreabă doi-trei oameni de o adresă prin preajmă și, sigur, ajungi la balamuc! Eu am întrebat unde e Centrul de recoltarea sângelui-sector 1 și am ajuns să orbecăiesc pe aleile Spitalului Militar, unde intrasem prin Bulevardul Dinicu Golescu și am ajuns in… Calea Plevnei, după atâtea “indicații prețioase”… Pe la 10:15, după marea hoinăreală in gol, nemâncat, am ajuns sfârșit la Centrul de recoltare. Mi-au scos sânge pentru…15 analize, adică 5 eprubete, întâia dată in viață mi-a luat sânge un tinerel cu ochi inteligenți care și centra și sărea la cap, adică și la desk, si la telefon și in camera de recoltat. Dar, profesionist băiatul, mână de pictor, nu am simțit decât o albinuță care mi-a descoperit vena de la mâna stângă, cam cicatrizată de cei 11 ani in care mi se tot forează sânge din trei in trei luni (la dreapta, vena parcă a dispărut, speriată!)… Fericit că nu am leșinat, după plecarea buimacă de acasă, cu greu am făcut primii o sută de metrii, să-mi cumpăr o sticlă cu apă plată și să o arunc cascadă în gâtul meu… Cum am ajuns la serviciu, nu mai știu, parcă tot eram gata să cad, să fi căzut?!, mă tot târam prin Viață… Bossul meu m-a rugat să plec acasă, cu limuzina lui, probabil s-a temut să nu dau colțul în biroul nostru cu povești frumoase din teatru și din viață, cum să-i spun că nu vreau să mă duc  în „cavoul de la etajul 8” în care m-a aruncat de viu o așa-zisă bisericoasă și să fiu găsit, acolo, ca un ultim boschetar, după zeci de ore, dacă nu de zile, sau, dacă vreți, ca „superbul hoit se desfăta la soare”, nebunia lui Baudelaire ce a născut „estetica urâtului”?!… Îngrozit de o asemenea imagine macabră, am tras scaunul lângă dozatorul de apă, din două-n trei minute am băut un câte un pahar, mai bine de o oră m-am umplut cu apă, mi s-a refăcut, cred, sângele dat în cinci eprubete, și, incredibil, mi-am revenit… A trecut greu dimineața asta a neștirii, a uitării de-o Clipă, m-a susținut gândul analizelor, știu, pot fi considerat cinic, însă e bine că încă mai pot face analizele, nu?!… Cum vor fi?!…
…Răspunsul înseamnă perioada cea mai grea a analizelor, până aflu timpul ia foc, arde spre seară, când tot amân să deschid computerul, să scriu CNP-ul, numărul buletinului de analize, și să aștept decizia Destinului!, clipe tare grele, de simt cum îmbătrânesc, voi face o cruce scurtă, și o să parcurg încet, încet, rândurile, o să închid ochii, o să trag aer in piept și… Sunt conștient că va veni și clipa aceea blestemată, când PSA-ul o va lua razna, peste bagatela de acum trei luni, după întoarcerea din America, timpul acela când voi auzi ultima oară:”Coane, nu mai avem ce face!”… De clipa aceea fug, fug din singurătatea de acasă, să nu mă găsească singur cuc iremediabilul “The end”… Azi dimineață, am simțit o adiere dinpre acea clipă, am vrut să scap de ea citind ceva din Jurnalul lui Kafka, dar nu s-a deschis cartea, am vrut să mă refugiez in “Jurnalul unui trăsnit”, să mai șlefuiesc la el, însă mi-au înghețat gândurile, degetele nu mai puteau cânta pe tastele computerului… In cei 11 ani de la operația de cancer la prostată, de când fac analize din trei in trei luni, astăzi, 11 Aprilie 2018, a fost cea mai grea zi furată de la umbra Vieții…

…Mai ales când a venit noaptea, după ora 22, și a început calvarul, coșmarul și Speranța, am deschis computerul, am făcut clasica cruce scurtă, am tras adânc aer in piept, uitasem, cred, să mai citesc, și m-am auzit șoptindu-mi:”Hai, odată, ce o fi, o fi!”… Am închis ochii, parcă vrând sa fug cât mai lung intr-un vis, mâinile au accesat mecanic datele, am privit spre icoana din bibliotecă, spre fotografia nepoțelei Genevieve, am savurat petecul de ziar cu poza in care eram, in ‘83, la Vigo, pe banca Naționalei, cu Mircea Lucescu și Mircea Rădulescu, am mai sărutat cu privirea câteva din cărțile mele publicate, două afișe de spectacole , “Omul, acest animal ciudat” și “Pușlamaua de la etajul 13”, cu minunata Claudia Motea, s-au pierdut in aplauze, parcă ar fi fost un Requiem, dar, brusc, a renăscut iluzia de viață și am privit curajos cifrele de pe ecran le-am comparat in goană febrilă cu acelea din ultimul buletin de analiză, le știam pe dinafară, împietriseră în memoria mea, și am înțeles imediat că am scăpat și de data asta!
…E BINEEEE, DOAMNE! Atâta am strigat din toată disperarea strânsă-n mine, am sărit ca un arc, tăind aerul cu pumnul, și am chiuit lung, lung, când la Madrid era pauză și Juventus conducea cu 1-0 pe Real!… Analizele sunt ca ultima dată, cu două săptămâni in urmă!… Pe 25 Aprilie, pot să fac injecția aceea, care, de 11 ani, a devenit parte din mine, fără ea, adio, încă un set de Vise… E BINEEEEEE! Trei luni visez din nou, scriu!…
…TRĂIESC!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Amintiri, Amintiri… UN DECENIU DE SPERANȚĂ. 9 MARTIE-11 ANI FĂRĂ CANCER!

martie 11, 2018 Comments off
 …A mai trecut un an. Astăzi, 9 martie 2018, sărbătoresc 11 ani de când am luat Cancerul de coarne!… Chiar dacă unele puncte forte de sprijin uman (Iakimova, Iakimova!) m-au abandonat, lăsându-mă cu un picior in groapă, BUNUL DUMNEZEU a avut grijă de mine! MULȚUMESC, DOAMNE!

…Deloc întâmplător, una dintre cele mai bune piese ale mele (ce s-a jucat-prea puțin- la Arad și e de un an pe afișul Teatrului „Ariel” din Rm. Vâlcea) se numește… “FREUD ȘI BUNUL DUMNEZEU”! Prietenii și spectatorii știu despre ce vorbesc…
… Reproduc, tulburat, filele din “Jurnalul unui trăsnit”, scrise exact acum un an, când celebram Deceniul de la evadarea din Lagărul canceroșilor… Sper să nu mă prindă curând!

                                                                             ***
…Acum 11 ani. În 9 martie 2007. Văd și astăzi umblându-mi prin memorie ceasul acela întâmplător negru fixat pe peretele alb, în fața mea, când eram răstignit pe masa de operație ce arăta ca o cruce orizontală. Era ora 10,12, dimineața, acolo, în clinica particulară de lângă Stadionul Dinamo (ce ironie a sorții pentru un comentator sportiv!)… După aceea, conectat la fire, aparate, cu un ac pătrunzând adânc în mâna stângă, să mă anestezieze total, am dispărut din viață…

…M-am trezit după cinci ceasuri, pe o targă hidraulică, tremurând de frig, cu pântecele arzându-mi, în drum spre reanimare. „Gata, ai scăpat de cancer la prostată!”, a venit un ecou de Viață deasupra mea, era Îngerul acela scump, devenit neașteptat, peste puțin timp, Demon, ademenit de Freud!… Atunci, în 9 Martie 2007, m-am mai născut o dată…
…Eminentul Profesor Mihai Lucan și echipa lui de specialiști venită de la Cluj mă scăpaseră de un coșmar născut, întâmplător, când mi-era lumea mai dragă și viața mai fericită: cancer la prostată!… Niciun simptom, nicio durere, niciun medic care să mă întrebe cum stau cu PSA-ul, noțiune extraterestră pentru mine până la la 61 de ani!?! Noroc cu doctorul Nicolau, de la o clinică particulară din preajma Pieții Victoria, el m-a întrebat de PSA, când eu m-am dus de bună voie, ca la fiecare început de an, să-mi fac analizele clasice de sânge. Nu era medicul Nicolau, azi eram oale și ulcele…
…PSA-ul meu ajunsese, parșiv de tăcut, la 10,6!!! Cel normal, la vârsta mea, 3,5-4…
…A urmat cea mai rapidă și cumplită cursă contracronometru din viața mea, mereu legat de un pai de Speranță… Pe 31 ianuarie 2007, m-a lovit acest trăznet negru ca moartea, pe 20 februarie, biopsia, ca o ghilotină, cancer-cancer, pe 1 martie, așteptând scintigrama era să-mi crape inima, Destinul juca albă-neagră cu mine, pot sau nu fi operat?!… Dumnezeu m-a ținut în brațe și de data aceasta,da, tumoarea nu ieșișe din capsulă și puteam fi operat! Imediat, în acea zi de Mărțișor, am făcut un raliu de noapte la Cluj, la Profesorul Lucan, ca pe 9 martie să fiu liniștit că am scăpat de un blestem masculin…

…Pentru operație, am pendulat între Fundeni și echipa de sub Feleac, între brahotomie (sau cam așa ceva!) și criogenie. Am ales, pe riscul meu, așa m-a îndemnat, cred, Bunul Dumnezeu, ultima variantă, criogenia, înghețarea tumorii și apoi arderea ei. Nu m-a afectat deloc că eram al cincilea pacient român operat prin această metodă de ultimă generație.

…Nu mi-a fost o clipă frică. Experiența de taximetrist de noapte în jungla New York-ului, acel pistol pus la cap și cuțitul în ceafă au transformat într-un om puternic moral trestia gânditoare care traversase Oceanul. Un singur gând ciudat m-a lovit o clipă, în noaptea din ajunul operației, internat, injectat, pregătit moral: „Doamne, voi mai fi eu, după operația asta?! Prețul ei nu va fi să-mi pierd minunea de familie?!”… Am aruncat repede apă peste focul ăsta cumplit venit din metafizică. Operația a durat cinci (!) ore și „a fost foarte reușită!”, mi-a spus Profesorul, atunci…

…Scăpase, însă, un micron de tumoră neînghețat, nears. Care a crescut ca Balaurul din poveste. PSA-ul tot creștea, ajungând la 6!. Peste un an și opt luni, Profesorul a găsit „un iepure negru” alergând prin mine și m-a chemat urgent la Cluj să-l „împușcăm”. În noapte târzie, pe 7 noiembrie 2008! A doua operație parcă nici n-a fost…

…De atunci, lupt. De opt ani, la trei luni, uneori cu o scurtă pauză, analize și o injecție cu un ac cât mina de pix, care-mi blochează hormonii și mă face un timp legumă. Cinic, îmi spun: ”Câți, oare, mai au șansa asta de a deveni legumă?!”… De a trăi Viața fie și din viteza a cincea într-a doua?!… Revin la Zoladexul meu salvator. Surplusul de hormoni alimentează celula canceroasă. Cam asta am înțeles eu, dramaturgul, din vorbele medicilor. Asta înseamnă pentru mine Zola…dex!
…De șapte ani nu mai mănânc carne de porc sau de vită, nu mai beau răcoritoare acidulate, nici vorbă de energizante, otravă curată. Se poate trăi bine și așa!

…Luna viitoare, în aprilie, fac din nou Zoladex-ul, durere și speranță în noua mea Viață!

…Marele scriitor rus Alexandr Soljenițin ne-a lăsat un remarcabil roman „Pavilionul canceroșilor”. L-am sorbit în două nopți, pe când nu eram de-al…Pavilionului. Un fantastic roman, mai mult politic… Anul trecut, plin de experiență naturalistă, am scris piesa Vieții mele „Monolog în doi cu moartea la ușă”, un veritabil Jurnal de canceros. Textul a câștigat, în aprilie 2014, Marele Premiu de monodramă la Gala Star, Bacău, și, conform regulamentului Concursului de dramaturgie și al promisiunilor, urma să merg, peste un an, la premiera piesei, pe scena moldavă. Trăiesc, însă, în România, unde promisiunile rar se respectă… Sau, cine știe, se așteaptă momentul să mă ridic în Ceruri, ca finalul „Monologului” meu să fie bătut în cuie, nu să tot continue… Uite, însă, că eu mă încăpățânez să Trăiesc! Încurajat de Bunul Dumnezeu…

…Sigur că va veni și ziua aceea Z! Mâine, săptămâna viitoare, la anul, peste… Numai că nu mă gândesc la „Finalul de partidă”, cum zice Beckett. Îmi fac cu precizie de robot analizele, iau medicamente de întreținere, suport Zoladexul-paradox, chin și iluzie, și-mi văd de ale mele. Cancerul nu există pentru mine! Deși evadarea din el mi-a costat enorm, Familia. M-am echilibrat în trei-patru luni: decât singur în doi, mai bine singur-singur, chiar dacă sunt cu un picior în groapă (Noroc că mai am unul și o minte limpede, plină de vise.)!… Eu nu sunt niciodată singur. Am scrisul, teatrul, fotbalul, fiecare zi trăită din plin, 5 ani, 7 luni și 22 de zile am făcut, cu elan adolescentin, naveta la Giurgiu, iarna la Miami, premierele din fiecare săptămână, turneele, cronica dramatică „Amanta mea Thalia”, în fiecare zi de joi, în revista „Taifasuri”… Plus că mă mândresc și cu două Certificate de bunic, minunata Genevieve și Celine, acolo, în California mereu însorită… Nu, nu mă joc de-a „dublulgânditul” și „nouvorba” lui Orwell din celebrul romam „1984”…

…Eu m-am operat întîia oară de cancer, Azi, adică acum zece ani,.Sunt incurabil optimist și nu mă gândesc la acordul final. Nu o să-mi fie niciodată milă de mine, asta m-ar ucide, chiar dacă, uneori, mai ales de Sărbători, două-trei minute (slăbiciunea umană!) scapă, așa, un crivăț prin suflet și mă simt totul o rană… Renasc, însă, repede, mai am, doar, de făcut atâtea, de trăit alte și alte bucurii, dar și tristeți, încât nu mai am timp să meditez, decât în ziua analizelor, la boala asta parșivă care s-ar fi insinuat de nu știu când în viața mea…

…Capul meu este o bază de date sentimentale. 7 mai ’86, Sevilla, martor trimis de ziarul „Sportul”, cu regretatul meu profesor Ioan Chirilă, să participăm la „Noapte generalilor”, când Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni, 2-0, la penalty-uri, cu Barcelona și cu Duckadam intrând în Cartea recordurilor, prin cele patru lovituri apărate, de l-a făcut pe Regele Juan Carlos al Spaniei, prezent la vreo doi metri deasupra mea, să monologheze sincer: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”…
…4 iulie ’86, evadarea spre America, după purgatoriul italian (Latina și Roma) de 22 de săptămâni-calvar-iluzie, în Lagărul cerșetorilor de libertate…
…14 februarie ’87, întâia zi de taximetrist la New York., „Academia Vieții” pentru mine..
…13 iunie ’87, prima ediție a ziarului meu de limbă română scos la New York, „Lumea Sporturilor”, care peste doi ani și-a îmbogățit titlul: „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”…
… Vara lui ’94, „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, titlul volumului meu scris în timp record, cu sufletul, și dedicat Mondialului yankeu…
…13 mai ’79, debut în dramaturgie, la Arad, cu piesa „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”…
…Toamna lui 2014: Volumul meu de teatru „Animalul, acest om ciudat” s-a aflat printre cele trei nominalizări la Premiile Academiei, care și-a bătut și ea joc de dramaturgie, neacordând niciun premiu!?! Nu-i prima oară când Dramaturgia devine cenușăreasa literaturii române! Câtă nedreptate, domnilor academicieni, care nu citiți și piese și nici nu v-am prea văzut pe la teatre!…
…20 martie 2015, premieră cu întâia mea piesă scrisă în calitate de bunic (a 28-a din CV-ul personal)…
…7 aprilie 2015, altă premieră, „o comedie neagră, dar vizibil politică” („N-aveți un mort de vânzare?”), la Ruse etc, etc. Doamne, cât mă mai răsfeți!
…3 februarie 2017. Ultima Premieră din cariera mea de dramaturg, la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea: „Freud și Bunul Dumnezeu”…

…La Teatrul Național Radiofonic, piesa  „Taximetrist de noapte la New York” a început repetițiile în regia experimentatului Gavriil Pinte… Doamne, cât mă răsfeți și ca dramaturg!
…7 martie 2017. Nu mai știu a câta corectură la ultima piesă, a cincea, din noul volum de teatru care, probabil, va da ochi cu distinșii cititori prin iunie, iulie care vin…
…Astăzi este pentru mine… 9 martie 2007! Sărbătoresc Zece ani de învingător, chiar dacă au mai existat și mici înfrângeri personale…Diseară, voi închina un pahar cu vin roșu pentru noua mea dată de naștere: 9 Martie 2007!

…În ultima vreme, în jurul meu, tot mai mulți oameni, prieteni, colegi, rude, sunt îngroziți de Cancer. „Ignoranța este putere” era o idee în acel celebru roman al lui Orwell. Nu-i adevărat!… Colegii mei de suferință, mă lupt de zece ani cu blestemul negru și rezist. Pentru că lupt, nu există altă scăpare!… Nu aveți decât această șansă: să fiți tari moral și să nu cedați! Cât despre „Restul este tăcere”, celebra replică a lui Hamlet, ducă-se în literatură… Noi mai avem multe să (ne) spunem, clipe de viață pe care suntem obligați, de „contratimpul” în care am fost înscriși fără consultare, să le trăim total…

Jurnal transoceanic de iarnă (1). DUMINICA ÎN CARE, ÎN CALIFORNIA, M-AM SIMȚIT MILIONAR ÎN DOLARI!

decembrie 7, 2017 Comments off

…A doua zi după ce am aterizat (pentru a cincea oară în viață!) în Los Angeles, duminică 3 decembrie 2017, după ce m-am plimbat și jucat, încântat, cu nepoțelele Celine și Genevieve, pe plaja însorită din Santa Monica, Ducu, flăcăul meu cel mare stabilit de doi ani în California, după ce a descoperit America, în ’88, la New York, și s-a bucurat un deceniu de minunile Floridei, ieri, spuneam, Ducu m-a invitat să facem un tur al caselor de vânzare în „Orașul Îngerilor”. Mă rodea de mult curiozitatea de scriitor de a vedea și casele oamenilor cu bani gârlă din cel mai bogat stat american, California, care, dacă ar fi țară, ar fi a patra din lume, din punct de vedere financiar! Forță pe care și-o trage din Tehnologia de ultimă generație (pentru un neofit ca mine în domeniu!), Internetul, dar și Industria Entertainment-ului, alimentat de inegalabilul Hollywood…

…Turul caselor de milioane a început la o adresă de pe o stradă ce dădea în Bulevardul Venice, sigur că există o Venezie și în California, fondată în 1903, de Abbot Kinney, un magnat al petrolului la vremea respectivă. Acum, în ultima lună a anului 2017, intrăm într-o casă scoasă la vânzare, într-o zonă cu multe imobile vechi, fără etaje, având încă gratii la ferestre, dar în vizibilă îmbunătățire, de privești mașinile luxoase trase în fața lor. Ne întâmpină un tip la vreo 50 de ani, figură de aventurier trecut prin lume și prin viață. Ne spune că el este și agentul imobiliar, mai are două case, iar pe aceasta o vinde pentru că vrea să-și facă un hotel în Nicaragua, unde lui îi place enorm… Casa de vânzare, cu trei dormitoare și două băi, arată excelent, se vede că a fost renovată de curând. Tipul e franc, ne mărturisește că a luat-o cu 350.000 de dolari, iar acum o dă cu un milion de dolari, fără 51 de mii.

…Ducu îmi explică noua modă, de vreo 20 de ani, în materie de construcții de case în California. Sunt căutate cele care, de afară, par magazii, dar se vând pe cel puțin pe un milion-un milion și jumătate de dolari, asta pentru teren, căci maghernițele sunt repede dărâmate, iar pe locul lor se ridică rapid edificii moderne, cu grădini superbe în față, cum sunt și cele două din arhitectura viitorului, pe Rose Avenue, în Venice, având prețuri exorbitante, ca mai toate cele ce se apropie mai mult de Ocean, Pacificul fiind la doar un kilometru și ceva…

…În spatele casei celui care vrea să-și deschidă un business în Nicaragua, aproape de Venice Bulevard, nu prea departe de una dintre autostrăzile care brăzdează L.A.-ul, o terasă nici prea mare, nici prea mică, și două surf board-uri mă îndeamnă să-l întreb dacă-i surfer, este, el însă are o altă pagină de ecou în autobiografia lui de roman, pe care o povestește cu nonșalanță: pe locul terasei de azi, cândva, a cultivat marijuana și a făcut bani buni cu asta… Ne despărțim de casa scoasă la vânzare pentru un milion de dolari fără 51 mii, cu imaginea unui american pentru care viața înseamnă mereu o provocare…

…Al doilea popas, la 3318 Colby Avenue, nu prea departe de locul unde locuiesc, în apartamentul lui Ducu. E un veritabil Paradis, parcă sunt în filmele americane văzute de decenii. Ni se recomandă să ne punem cipici albaștri de protecție la încălțările noastre, ca în multe spitale, Ducu semnează într-un registru, suntem pe un loc 6 al vizitatorilor de azi, posibili cumpărători, primim și un pliamt cu toate datele, cu fotografii din stradă și din interioarele de poveste. Și, firește, elementul important, să știm de la început la ce să ne așteptăm, prețul!… 2.585.000 $!?!… Nici mai mult, nici mai puțin! Adică, o sumă spre 3 milioane de dolari, semn că petecul acesta de Rai nu-i pentru oricine! (În Malibu, însă, prețul unei asemenea case sare de 20 de milioane de dolari!)… Cinci dormitoare, mobilate cu rafinament, tot atâtea băi mari, cu o briză de poezie, o piscină superbă în peluza de iarbă tunsă recent, de unde, în zare, se văd crestele munților, debarale enorme, o sufragerie mare, intimă, unde, la capătul unei mese lungi, o doamnă blondă trecută de 60 de ani, cu trăsături fine, parcă venită de la Sony Studios, ne primește și prezintă cu voce caldă Casa aceasta văzută în atâtea producții hollywoodiene!… Intrăm într-un birou cât mai tot apartamentul meu din București, de la Polivalentă, mobilat și el ca-n filme, și, zâmbind, Ducu alimentează nebunia mea de scriitor de a mă crede o clipă locatarul Iluziei: „Uite, aici, vei sta tu și vei scrie!”…
…Eu sunt la sacou, cămașă apretată și cravată, ca și acum 30 de ani, în 13 februarie 1987, când, la New York, am urcat întâia zi pe taxi și n-am mai coborât decât după cinci ani și jumătate, după ce, însă, îmi scosesem ziarul meu de limbă română în Turnul Babel… Doamna de familie bună, care e, totuși, agentul imobiliar de la „The Noel Team”, se interesează ce meserie am, cred că i-a atras atenția cravata mea roz, sigur i-a zgândărit curiozitatea, Ducu îi spune, cu vădită mândrie, că sunt scriitor în România, la care distinsa Lady blondă, zâmbește lung și mărturisește încrezătoare: „Înseamnă că sunteți plin de bani!” și deduc că m-a și văzut instalat în această Cetate a Soarelui… Îi spun că, în mai toată Europa de Est, scrisul nu e o mare afacere, cum e în California, unde, dacă aș scrie două-trei cărți sau un scenariu de film, aș putea cumpăra liniștit acest Paradis…

…Mai vizităm alte două case-palat în zonă, una chiar mai scumpă decât fascinația de pe Colby Avenue, numărul 3318! Niciuna nu are, însă, rafinamentul celei cu…fermecătorul meu Birou de scris, chiar dacă prima trecută cu privirea se mărginea cu o piscină uriașă și un fundal din filmele făcute la Hollywood. Plecăm, gânditori, Ducu își face, în gând, calculele lui, eu sunt fericit că o Clipă, clipa de-o Viață, viața de-o Clipă, am fost milionar, în dolari, în a…patra țară din lume, financiar vorbind, dacă statul amrican California ar fi un stat înscris la ONU!

…Câteva ore am tot gândit la duminica aceasta în care m-am simțit, o clipă, milionar. Și mi-a încolțit ideea unei piese de teatru! Pe care, în România mea natală, dacă voi primi cel mult 1.500 de euro, drepturi de achiziție!… Noroc cu visul meu de o Clipă, din Los Anges-ul mereu însorit…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.